Preşedinţia irlandeză a UE sprijină realizarea acordului pentru aderarea României la Schengen

Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Oliver Grogan, a declarat, marţi, că preşedinţia irlandeză a Consiliului Uniunii Europene şi-a exprimat dorinţa de a oferi tot sprijinul pentru realizarea unui acord privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 11:39
Preşedinţia irlandeză a UE sprijină realizarea acordului pentru aderarea României la Schengen

Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, Oliver Grogan, a prezentat, marţi, priorităţile preşedinţiei irlandeze a Consiliului Uniunii Europene – asigurarea unui sistem financiar stabil, redresarea economiei şi revenirea la creştere economică. El a menţionat că Programul preşedinţiei irlandeze este „Pentru stabilitate, locuri de muncă şi creştere economică”.

La eveniment au participat şi ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi Bogdan Mănoiu, consilier prezidenţial în domeniul afacerilor europene.

„Ştim că atât România, cât şi Bulgaria au aspiraţii puternice pentru aderarea la Spaţiul Schengen. Una dintre priorităţile importante ale preşedinţiei irlandeze va fi să răspundem acestor aspiraţii şi să continuăm negocierile cu scopul de a ajunge la un acord în acest sens”, a subliniat diplomatul, adăugând că există discuţii pentru a se reveni la această problemă în cadrul Consiliul de miniştri din luna martie.

Grogan a precizat că Irlanda nu este membru în sine al Spaţiului Schengen, dar face tot posibilul pentru a facilita un acord între statele membre.

„Putem menţine un culoar bun de comunicare la Bucureşti pentru ca preocupările româneşti să fie bine înţelese atât la Dublin, cât şi la Bruxelles”, a spus el.

În intervenţia sa, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat că aderarea la Schengen rămâne un obiectiv de importanţă deosebită pentru România, dar şi pentru Uniunea Europeană, în ansamblu, el adăugând că România a îndeplinit condiţiile pentru aderarea la Schengen.

„România se bazează pe un sprijin activ al preşedinţiei irlandeze”, a subliniat ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean.

Pe de altă parte, ambasadorul irlandez a subliniat că „preocupările României cu privire la fondurile structurale şi la agricultură au fost bine înţelese”.

„Agenda europeană este aceeaşi cu agenda internă a Irlandei: de a asigura un sistem financiar stabil, de a redresa economia şi de a reveni la creştere economică şi Irlanda doreşte să folosească experienţa dobândită pe parcursul celor şase luni de preşedinţie”, a subliniat ambasadorul.

Potrivit afirmaţiilor sale, Irlanda, care este o ţară în curs de redresare, va depune eforturi pentru redresarea Europei.

„O sarcină importantă a preşedinţiei este de a realiza progrese către o uniune bancară care să redea încrederea în sectorul bancar al Europei”, a precizat Oliver Grogan.

El a mai arătat că printre priorităţile Irlandei se numără crearea de locuri de muncă şi abordarea problematicii şomajului în rândul tinerilor.

Ambasadorul a adăugat că pe agenda preşedinţiei se află şi adoptarea unor măsuri cu privire la crearea pieţei unice digitale.

Ambasadorul irlandez a mai afirmat că o prioritate importantă a preşedinţiei irlandeze va fi punerea în aplicare a bugetului Uniunii pentru perioada 2014-2020.

Diplomatul s-a referit, de asemenea, la proiectele Ambasadei Irlandei cu privire la o serie de evenimente culturale ce vor fi organizate cu ocazia preşedinţiei irlandeze în Bucureşti, innclusiv un festival extins cu ocazia St. Patrick-s Day, în luna martie.

Te-ar mai putea interesa și
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marţi că dobânzile trebuie majorate în continuare, deoarece conflictul din Orientul Mijlociu şi economia surprinzător de......
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel ...
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl se extinde în România și deschide două magazine în acceași zi
Lidl România continuă să își extindă rețeaua la nivel național și inaugurează joi, 27 august, două noi magazine, ...