Renault ameninţă că va închide două fabrici în Franţa

Grupul Renault, afectat de criza de pe piaţa auto europeană, a ameninţat marţi că va închide două fabrici din Franţa dacă nu va încheia un acord de competitivitate cu organizaţiile sindicale, au declarat delegaţii sindicali la finalul unei întâlniri cu conducerea grupului, transmite AFP.
Economica.net - mar, 22 ian. 2013, 16:08
Renault ameninţă că va închide două fabrici în Franţa

„Conducerea a avertizat că dacă nu vom semna ar putea închide două fabrici”, a spus Laurent Smolnik, delegat al sindicatului FO. El a adăugat că reprezentanţii conducerii nu au menţionat fabricile care ar putea fi afectate.

Informaţia a fost confirmată de alte două sindicate.

Conducerea a afirmat deja că acordul trebuie să cuprindă desfiinţarea a 7.500 de locuri de munci până în 2016, respectiv peste 15% din forţa de muncă a constructorului în Franţa, prin plecări naturale din companie.

În cazul în care acordul va include şi îngheţarea salariilor în 2013, fabricile din Franţa ar putea mări producţia prin preluarea de activităţi suplimentare de la partenerii grupului.

„Semnarea unui acord de competitivitate va permite fabricilor noastre franceze să fie suficient de competitive pentru atragerea de volume suplimentare de la partenerii noştri, de ordinul a 80.000 de vehicule pe an”, a declarat Gerard Leclercq, directorul operaţiunilor franceze ale grupului, într-un comunicat.

Subiectul închiderii de fabrici este deosebit de sensibil pentru statul francez, care are o participaţie de 15% la Renault şi care a promovat absenţa unor astfel de măsuri la acest grup.

În schimb, PSA Peugeot Citroen a anunţat anul trecut un vast plan de restructurare care prevede suprimarea a 8.000 de locuri de muncă în Franţa şi închiderea uzinei din d’Aulnay-sous-Bois, din nordul Parisului.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...