Vaslui: Un bebeluş a murit după ce a fost hrănit de mama sa

Poliţiştii din judeţul Vaslui au declanşat joi o anchetă în cazul unui bebeluş în vârstă 26 de zile care a murit în condiţii suspecte, la scurt timp după ce a fost hrănit de mama sa.
Economica.net - J, 24 nov. 2011, 13:02

Copilul a fost hrănit de către mama sa, care apoi a plecat cu un alt copil la şcoală, bebeluşul rămânând în grija tatălui, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Vaslui, informează Mediafax.

Când a revenit acasă, femeia a constatat că bebeluşul se simte rău, astfel că a sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe. „În momentul în care echipajul medical a ajuns la locul solicitării, copilul era deja decedat. Biroul de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipale Bârlad a demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili condiţiile în care a decedat bebeluşul”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.

Potrivit celor declarate poliţiştilor de către mamă, copilul nu ar fi avut simptomele vreunei boli.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...