Afacerile Arcon au crescut cu 15% anul trecut, la 31,5 milioane euro

Compania Arcon, specializată în domeniul producţiei de termo şi hidroizolaţii, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 31,5 milioane euro, în creştere cu 15% faţă de 2011, avans susţinut de toate grupele de produse.
Economica.net - mie, 23 ian. 2013, 13:57
Afacerile Arcon au crescut cu 15% anul trecut, la 31,5 milioane euro

Membranele bituminoase au avut un avans în volum de 17%, iar vânzările de polistiren expandat au crescut cu 9%, se precizează într-un comunicat al companiei.

Arcon exportă în state precum Grecia, Bulgaria, Ungaria, Cipru, Malta şi în ţările arabe, iar nivelul livrărilor externe s-a plasat în 2012 la 3,6 milioane de euro.

Compania a finalizat procedura de achiziţie a firmelor Corina Gealan şi Amvic, business-uri conexe actualei baze de producţie, de la omul de afaceri Marin Cruţescu. Amvic este producător şi distribuitor de cofraje termoizolante, iar Corina Gealan realizează tâmplărie din PVC.

„În 2013 Arcon se va afla mai aproape de şantierele din Bucureşti şi de pieţele sale din Sudul Europei, astfel compania mizează pe o creştere a afacerilor”, se mai spune în comunicat.

Compania a fost înfiinţată în 1994, la Sfântu Gheorghe, Covasna, este controlată de Ioan Ţiţeiu şi are circa 200 de angajaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...