CE a clasat infringementul pe atribuirile de contracte la Primăria Sectorului 3

Comisia Europeană a decis, joi, clasarea a şase acţiuni de infringement deschise împotriva României, printre acestea aflându-se şi cea referitoare la neregulile în atribuirea contractelor la Primăria Sectorului 3 în mandatul fostului primar PDL Liviu Negoiţă.
Economica.net - J, 24 ian. 2013, 15:18
CE a clasat infringementul pe atribuirile de contracte la Primăria Sectorului 3

Potrivit unui comunicat de presă transmis de MAE, procedura de infringement viza încălcarea unor prevederilor din Directiva 2004/18/CE privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, în cazul unei proceduri de atribuire organizată de Primăria Sectorului 3 în ceea ce priveşte un acord-cadru de lucrări publice.

Procedura a fost clasată în urma măsurilor adoptate de autorităţile române, printre care „încetarea efectelor acordului – cadru şi rezilierea contractelor subsecvente aflate în derulare”, precizează comunicatul MAE.

„Clasarea acestor dosare reprezintă încununarea eforturilor autorităţilor române de a-şi îndeplini obligaţiile care rezultă din calitatea de stat membru UE. Acest rezultat nu ar fi putut fi obţinut fără o cooperare eficientă la nivel instituţional intern”, a declarat agentul guvernamental al României pentru Curtea de Justiţie UE, Răzvan Horaţiu Radu.

Comunicatul MAE mai precizează că, în prezent, sunt în curs 39 de proceduri de infringement declanşate de Comisia Europeană împotriva României, toate fiind în fază precontencioasă. Dintre acestea, 30 privesc transpunerea sau aplicarea incorectă a dreptului UE, iar 9 necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a directivelor.

Curtea de Justiţie UE nu a pronunţat împotriva României nicio hotărâre de condamnare. De asemenea, pe rolul CJUE nu se află nicio acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor declanşată împotriva României, mai arată sursa citată.

Preşedintele ANRMAP, Lucian Dan Vlădescu, anunţa pe 17 iulie 2012 că România riscă sancţiuni de zeci de milioane de euro în urma procedura de infringement deschisă de CE pentru nereguli la contractatele atribuite de Primăria Sectorului 3 în mandatul lui Liviu Negoiţă.

„Primăria Sectorului 3 a atribuit circa 40 de contracte care au avut probleme de transparenţă. Acestea trebuiau publicate atât în SEAP cât şi în Jurnalul Oficial al UE, JOUE, însă în cel din urmă nu au fost publicate, iar cineva, nu ştiu cine, a sesizat CE în acest sens, iar CE a trimis o solicitare de lămurire către Ministerul Afacerilor Europene, la 22 martie. Statul român trebuia să să răspundă până la 31 mai”, declara atunci Vlădescu.

Potrivit acestuia, Primăria Sectorului 3 a publicat iniţial anunţuri de participare la licitaţie în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), la preţuri care nu necesitau şi înscrierea în JOUE, după care a mărit preţul şi nu a publicat anunţul şi în JOUE, aşa cum era obligată.

De asemenea, premierul Victor Ponta declara în aceeaşi perioadă că, că Liviu Negoiţă a organizat peste 40 de licitaţii ilegale pentru contracte finanţate din fonduri europene, pe care fostul şef al ANRMAP Cristina Trăilă, de la PDL, le-a ascuns.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...