Consiliul Concurenţei a amendat Mediplus. Compania va plăti 32,82 mil. lei

Mediplus va trebui să plătească amenda aplicată de Consiliul Concurenţei (CC) în 2008 în dosarul insulinei, potrivit deciziei de joi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJR), care a admis doar o reducere a cuantumului amenzii, de la 49,23 milioane lei la 32,82 milioane lei.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 09:31
Consiliul Concurenţei a amendat Mediplus. Compania va plăti 32,82 mil. lei

„Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva Sentinţei 5117 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată. Admite, în parte, acţiunea, în sensul că reduce cuantumul amenzii aplicate SC Mediplus Exim SRL la suma de 32.820.699 lei. Irevocabilă”, potrivit hotărârii publicate pe site-ul ÎCCJR.

În martie 2008, Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare de 83,7 milioane lei (22,6 milioane euro) producătorul Eli Lilly şi distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa medicamentelor antidiabetice. Mediplus a fost amendată cu 49,23 milioane de lei, respectiv 13,6 milioane de euro. Relad Pharma a fost sancţionat cu 26,31 milioane lei, A&A Medical cu 4,33 milioane lei şi Eli Lilly Export cu 3,823 milioane lei.

În urma finalizării investigaţiei derulate de autoritatea de concurenţă s-a constatat că între Eli Lilly Export, pe de o parte, şi distribuitorii A&A Medical, Relad Pharma şi Mediplus Exim, pe de altă parte, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect împărţirea portofoliului de produse pentru diabet al societăţii Eli Lilly Export.

La vremea respectivă, Mediplus a contestat amenda, iar în martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a dat câştig de cauză distribuitorului anulând amenda. Ulterior, decizia Curţii a fost atacată de Consiliul Concurenţei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În ceea ce priveşte celelalte firme implicate, Eli Lilly nu a solicitat suspendarea amenzii şi a achitat-o, iar pentru A&A Medical instanţa a decis reducerea amenzii la 1,5 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării până duminică seara. Vremea va fi......
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, ...
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...