ONU iniţiază o anchetă privind atacurile cu avioane fără pilot

Raportorul special al ONU pentru promovarea şi protecţia drepturilor omului în acţiunile împotriva terorismului, Ben Emmerson, a iniţiat, joi, o anchetă care vizează victimele civile ale atacurilor cu avioane fără pilot, relatează AFP.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 14:15
ONU iniţiază o anchetă privind atacurile cu avioane fără pilot

Ancheta se va axa pe 25 de atacuri, realizate cu avioane fără pilot în Pakistan, Yemen, Somalia, Afghanistan şi în teritorii palestiniene, a precizat Emmerson într-o conferinţă de presă din Londra.

Scopul anchetei este de a „examina probele disponibile care arată că atacurile cu drone şi alte tipuri de lovituri au provocat în mod disproporţionat victime printre civili” şi de a stabili dacă există „suspiciuni grave asupra unor execuţii extrajudiciare”, a declarat Raportorul special al ONU.

Investigaţia de care se va ocupa o echipă de zece experţi din diferite ţări, va „oferi recomandări privind obligaţia statelor de a realiza anchete complete, independente, imparţiale în cazul sesizărilor şi de a fi responsabile să ofere despăgubiri, atunci când lucrurile au mers greşit”, a afirmat Emmerson.

De asemenea. Raportorul va colabora cu jurnalişti, ONG-uri, jurişti şi va vizita Pakistanul, Yemenul şi zona Sahel, urmând ca în octombrie să-şi prezinte raportul în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

„Creşterea exponenţială a utilizării tehnologiilor avioanelor fără pilot în diverse situaţii reprezintă o adevărată problemă pentru actualul drept internaţional”, consideră Emmerson, cerând adoptarea „urgentă” a unui cadru legal care să reglementeze aceste practici.

Deşi de mai mulţi ani, avioanele fără pilot reprezintă un instrument important al strategiei militare americane, Emmerson a declarat că ancheta nu vizează „nici un stat, în particular”, adăugând că 51 de state dispun de această tehnologie.

Conform datelor americane oficiale, avioanele fără pilot de tip Predator şi de tip Reaper au lansat 506 rachete în 2012, comparativ cu 294 din 2011, ceea ce reprezintă o creştere de 72 la sută a numărului de rachete. Totuşi, per ansamblu, numărul de atacuri aeriene efectuate de către Statele Unite a scăzut aproape cu un sfert.

Potrivit Biroului de investigaţii jurnalistice, cu sediul la Londra, între 2.629 şi 3.461 de persoane, potrivit anumitor surse, au fost ucise din 2004 de drone în Pakistan. Între 475 şi aproape 891 de civili figurează printre victime.

Raportorul special al ONU a afirmat că utilizarea avioanelor fără pilot este din ce în ce mai frecventă.

„Cei care urmăresc îndeaproape situaţia actuală din Mali vor să ştie dacă atacurile cu drone fac parte din răspunsul militar al francezilor sau din cel al aliaţilor din această regiune a Africii”, a adăugat Emmerson, după ce Statele Unite au declarat că vor acorda Franţei un ajutor „logistic” şi drone de supraveghere.

Raportorul special al ONU a mai spus că este „greu de imaginat că în viitorul apropiat nu vom avea actori non-statali, grupuri teroriste care vor folosi tehnologia dronelor pentru a ucide”.

Emmerson a mai subliniat că în cadrul comunităţii internaţionale există o „lipsă de consens” în ceea ce priveşte cadrul juridic aplicabil la atacurile cu drone şi că la ONU încă se discută pe acest subiect.

Te-ar mai putea interesa și
Cât câştigă un creator digital fiscalizat: Laura Giurcanu a avut afaceri  de peste 1 milion de lei, marjă de profit de peste 50% şi un salariat
Cât câştigă un creator digital fiscalizat: Laura Giurcanu a avut afaceri de peste 1 milion de lei, marjă de profit ...
Laura Giurcanu deţine integral o firmă care a închis anul 2025 cu profitabilitate netă de peste 54% la afaceri nete de peste 1 milion de lei, cu un salariat, potrivit calculelor Economica.net pe......
Bolojan: PNL va părăsi sala în timpul unui eventual vot de învestire a Guvernului Veştea. Ce propune președintele PNL
Bolojan: PNL va părăsi sala în timpul unui eventual vot de învestire a Guvernului Veştea. Ce propune președintele PNL
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, duminică, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că grupurile parlamentare ...
Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară
Iranul ar putea semna o declaraţie scrisă conform căreia nu va încerca să obţină arma nucleară
Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a afirmat că Teheranul ar putea fi pregătit să semneze o declaraţie scrisă conform ...
Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până când armistiţiul din Liban nu va fi respectat şi sancţiunile petroliere nu vor fi relaxate, anunță Iranul
Strâmtoarea Ormuz nu va fi redeschisă până când armistiţiul din Liban nu va fi respectat şi sancţiunile petroliere ...
Agenţia iraniană de presă Tasnim a relatat duminică, citând o sursă apropiată echipei de negociere, că Iranul nu ...