Cursul a închis săptămâna în jurul nivelului de 4,3650 lei/euro

Moneda naţională s-a tranzacţionat la cotaţii în jurul nivelului de 4,3650 lei/euro la finalul sesiunii interbancare de vineri, după o şedinţă dominată de cerere comercială, spun dealerii.
Economica.net - vin, 25 ian. 2013, 15:57
Cursul a închis săptămâna în jurul nivelului de 4,3650 lei/euro

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3640 – 4,3660 lei, uşor mai sus faţă de nivelurilor de la aceeaşi oră de joi, de 4,3610 – 4,3620 lei/euro.

La deschidere euro a fost cotat la 4,3600 – 4,3620 lei, iar pe parcurul sesiunii cursul a fluctuat în intervalul 4,3570 – 4,3675 lei/euro.

Economistul ING Bank, Mihai Tânţaru, consideră că cererea naturală de valută ar putea fi factorul determinant în piaţa valutară locală în următoarele zile, având în vedere că nu va mai fi nicio altă licitaţie de titluri în lei până la finalul lunii.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat vineri un curs de referinţă în scădere, la 4,3606 lei/euro, aprecierea leului fiind sprijinită în principal de intrarea jucătorilor străini pe obligaţiunile de stat vândute joi de Ministerul Finanţelor.

În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3724 lei/euro.

Leul s-a apreciat semnificativ săptămâna trecută, tot pe fondul interesului jucătorilor străini pentru titlurile de stat în lei. În sesiunea de joi, 17 ianuarie, cursul a atins minimul ultimelor 12 luni, respectiv 4,3351 lei/euro. Raportat la nivelul de joia trecută, leul s-a întărit cu 1,8% de la începutul anului.

Pentru moneda americană, referinţa a scăzut cu 3,3 bani, la 3,2482 lei/dolar, de la 3,2812 lei/dolar.

În acelaşi timp, referinţa pentru francul elveţian a scăzut de la 3,5268 lei/franc la 3,5162 lei/franc.

Cursurile de referinţă leu/dolar şi leu/franc sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc.

Dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au urcat la 5,95 – 6,45%, de la 5,34 – 5,84% joi, iar randamentele la o săptămână au crescut la 5,51 – 6,01%, de la 5,40 – 5,90%.

Te-ar mai putea interesa și
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. Se schimbă formula de calcul?
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Chirițoiu, în scandalul ROBOR: Transparența nu e cartel. ...
Băncile îi răspund președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, în scandalul ROBOR, după ce oficialul a explicat decizia prin care a aplicat instituțiilor de credit o amendă de......
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
El Nino, criza energiei şi problemele creditelor, împing milioane de oameni în sărăcie – PNUD
Preţurile la energie, fenomenul meteo El Nino şi înăsprirea creditării ar putea împinge milioane de oameni în sărăcie ...
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile ...
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...