Corlăţean: România poate fi o poartă de acces pentru America Latină în Europa centrală şi de est

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a menţionat, în intervenţia sa la reuniunea ministerială UE-CELAC, desfăşurată la Santiago de Chile, că prin poziţia sa geostrategică şi în baza latinităţii comune România "poate fi o poartă de acces pentru America Latină în Europa centrală şi de est".
Economica.net - S, 26 ian. 2013, 17:44
Corlăţean: România poate fi o poartă de acces pentru America Latină în Europa centrală şi de est

Ministrul Corlăţean a participat, în calitate de şef al delegaţiei României, la Reuniunea ministerială UE-CELAC (Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene), care a avut loc, la 25 ianuarie, la Santiago de Chile, informează MAE.

Reuniunea ministerială UE-CELAC, desfăşurată sub deviza „Lucrând împreună pentru dezvoltare şi stabilitate”, a fost prezidată de ministrul chilian pentru relaţii externe, Alfredo Moreno Charme, şi de Înaltul reprezentant UE pentru politica externă şi de securitate, Catherine Ashton.

„Miniştrii europeni şi latino-americani şi-au reafirmat angajamentul de a promova parteneriatul strategic interregional şi au discutat modalităţi concrete pentru valorificarea complementarităţii şi avantajelor comparative ale economiilor celor două regiuni, finanţarea corespunzătoare a dezvoltării durabile şi abordarea concertată a marilor provocări globale, precum criza economică şi financiară, sărăcia, schimbările climatice şi riscurile la adresa democraţiei şi drepturilor omului”, se arată în comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, şeful diplomaţiei române, Titus Corlăţean, a evidenţiat în intervenţia sa determinarea României de a contribui la adâncirea şi diversificarea cooperării dintre cele două regiuni, precum şi dorinţa de a-şi consolida relaţiile cu partenerii din America Latină. Prin poziţia sa geostrategică şi în baza latinităţii comune, România „poate fi o poartă de acces pentru America Latină în Europa centrală şi de est” şi oferă, totodată, „oportunităţi pentru promovarea investiţiilor şi comerţului latino-american atât spre vest, în cadrul Uniunii Europene, cât şi spre est (…), spre Asia Centrală şi Orientul Mijlociu”, se arată în comunicat.

De asemenea, oficialul român a subliniat că relaţia UE-CELAC trebuie promovată „în mod pragmatic, ţinându-se totodată cont de respectarea drepturilor omului, şi cu o atenţie specială acordată interconexiunilor dintre finanţe, pieţe şi guvernanţă, pentru realizarea creşterii durabile”. În acest scop, este nevoie de acţiuni concertate ale liderilor politici şi mediului de afaceri, precum şi de cooperarea cu instituţiile financiare internaţionale, menţionează sursa citată.

Delegaţia română a contribuit la negocierea şi definitivarea Declaraţiei politice şi a Planului de acţiune care trasează coordonatele acţiunii comune viitoare şi urmează să fie adoptate, la 28 ianuarie, în cadrul Summit-ului UE-CELAC, se mai arată în comunicatul MAE.

În marja reuniunii, şeful diplomaţiei române a avut întâlniri bilaterale cu miniştrii afacerilor externe din Chile, Uruguay, Brazilia, Mexic şi Columbia, precum şi o serie de contacte cu alţi omologi şi oficiali din cele două regiuni.

Programul vizitei a inclus, totodată, o reuniune informală cu şefii misiunilor diplomatice române acreditate în Chile, Brazilia, Mexic, Columbia, Cuba, Argentina, Venezuela şi Uruguay.

„Cu ocazia întâlnirilor bilaterale cu omologi din statele latino-americane, ministrul Titus Corlăţean a evidenţiat angajamentul României de a contribui, în calitate de membru al Uniunii Europene, la dezvoltarea cooperării dintre cele două regiuni. În plan bilateral, a fost subliniat interesul comun de revitalizare a dialogului politic, inclusiv prin agrearea unor vizite la nivel ministerial, şi de valorificare a potenţialului semnificativ de cooperare economică şi comercială”, precizează MAE.

În cadrul întâlnirii ministrului Titus Corlăţean cu şefii misiunilor României din spaţiul latino-american, a fost trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale cu aceste ţări şi au fost identificate proiecte şi direcţii de acţiune pentru consolidarea dialogului politic şi amplificarea dimensiunii economice şi de schimburi comerciale, inclusiv prin proiectarea unor vizite şi turnee la nivel înalt, multiplicarea misiunilor economice şi intensificarea contactelor cu mediul de afaceri şi societatea civilă. S-a acordat o atenţie specială consolidării componentei consulare a activităţii ambasadelor române din America Latină, pentru a se asigura servicii de calitate şi sprijinul corespunzător pentru cetăţenii români, precum şi pentru comunităţile româneşti din regiune.

Te-ar mai putea interesa și
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate de prăbuşirea dronei din noaptea de 29 mai 2026, după ce Comitetul......
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața legală
Cupa Mondială de Fotbal 2026, o competiție care ar putea genera pariuri de 60 de miliarde de dolari. Și asta doar pe piața ...
Cupa Mondială FIFA 2026, cu mai multe echipe, mai multe meciuri şi ţări noi, ar putea fi sinonimă cu un jackpot pentru ...
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, anunță autoritățile
Structura blocului din Galați lovit de dronă nu a fost afectată, iar locatarii se pot întoarce în apartamentele lor, ...
Structura de rezistenţă a blocului de pe strada Brăilei din Galaţi nu a fost afectată în urma incidentului provocat ...