Euroscepticii conservatori îi cer lui David Cameron prelungirea restricţiilor impuse românilor

Euroscepticii din Partidul Conservator britanic îi cer premierului David Cameron să menţină restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari şi în 2014, exercitând astfel noi presiuni în relaţia Londrei cu Uniunea Europeană, scrie ziarul The Guardian, în ediţia online.
Economica.net - D, 27 ian. 2013, 10:34
Euroscepticii conservatori îi cer lui David Cameron prelungirea restricţiilor impuse românilor

Euroscepticii conservatori îi cer lui David Cameron prelungirea restricţiilor impuse românilor

LONDRA (MEDIAFAX) – Euroscepticii din Partidul Conservator britanic îi cer premierului David Cameron să menţină restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari şi în 2014, exercitând astfel noi presiuni în relaţia Londrei cu Uniunea Europeană, scrie ziarul The Guardian, în ediţia online.

Un grup de eurosceptici intenţionează să profite de faptul că presiunile asupra lui David Cameron au funcţionat, acesta pronunţându-se în favoarea unui referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE. În acest context, ei îi cer premierului să menţină restricţiile impuse cetăţenilor români şi bulgari, cu preţul amplificării tensiunilor cu Uniunea Europeană.

Restricţiile tranzitorii impuse în 2005 românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Marea Britanie ar urma să expire la sfârşitul lunii decembrie 2013.

Conform ziarului The Guardian, problema va accentua disputa cu vicepremierul liberal-democrat Nick Clegg, partenerul de coaliţie al lui Cameron, care crede că premierul a făcut o greşeală strategică în relaţia Marii Britanii cu Europa.

În acest context, opoziţia laburistă a sugerat, la rândul său, că dacă va ajunge la putere, va încerca să menţină actualele restricţii impuse românilor şi bulgarilor. Ministrul de Externe al guvernului din umbră format de opoziţie, Douglas Alexander, a cerut săptămâna trecută ca Uniunea Europeană să ofere statelor membre mai multă flexibilitate în astfel de probleme.

Deputatul conservator Mark Pritchard consideră că Guvernul britanic nu trebuie să aştepte rezultatul referendumului de peste câţiva ani pentru a lua decizii strategice. „Problema de acum este dacă trebuie luate măsuri pentru reducerea imigraţiei în următoarele 12 luni, adică înainte de expirarea restricţiilor, sau trebuie să mai aşteptăm cinci ani pentru noi măsuri”, a spus Pritchard.

Ministrul britanic de Interne, Theresa May, a sugerat că este imposibilă prelungirea restricţiilor impuse românilor şi bulgarilor.

La rândul său, deputatul conservator Stewart Jackson a anunţat că va introduce un proiect pe ordinea de zi a Parlamentului pentru a exercita presiuni asupra Guvernului, dacă acesta nu va lua nicio măsură pentru limitarea imigraţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...