Vămile nu au utilaje de deszăpezire, se plânge prefectul de Vaslui

Văma Albiţa, cea mai importantă de pe graniţa de est a României, nu are utilaje de deszăpezire, a spus prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga, citat de Mediafax. Peste 50 de TIR-uri au rămas blocate, duminică, din cauza înzăpeziri vămii vasluiene.
Economica.net - D, 27 ian. 2013, 14:02
Vămile nu au utilaje de deszăpezire, se plânge prefectul de Vaslui

Traficul rutier prin Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa a fost reluat, duminică după-amiază, pe sensul de intrare în ţară, după ce zeci de TIR-uri care veneau din Republica Moldova au rămas blocate în vama vasluiană, majoritatea încă de sâmbătă, din cauza înzăpezirii punctului de frontieră, transmite corespondentul Mediafax.

Reluarea circulaţiei prin vamă s-a făcut după ce Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a intervenit cu două utilaje de deszăpezire pe sectorul de drum de câteva sute de metri ce se află în administrarea exclusivă a Vămii Albiţa.

„Porţiunea respectivă de drum nu a fost deszăpezită corespunzător, aceasta fiind una din obligaţiile Vămii Albiţa, care nu are în dotare utilajele specifice procesului. De aceea, trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte dotarea necorespunzătoare a vămilor, cu utilaje specifice deszăpezirii, în terminalele de marfă. Ar trebui făcută o analiză, iar apoi să se ia unele măsuri, mai ales pentru vămile aflate la graniţa de est a României dar şi a Uniunii Europene, pentru că aici fenomenele meteorologice de iarnă pot fi de multe ori extreme”, a declarat, duminică, pentru corespondentul Mediafax prefectul judeţului Vaslui, Radu Renga.

Pe lângă lipsa utilajelor de deszăpezire din Vama Albiţa, prefectul de Vaslui crede că blocajul de duminică din punctul de trecere a frontierei a fost creat şi de unii şoferi care au derapat cu autotrenurile după ce nu au respectat indicaţiile administraţiei vămii vasluiene.

Peste 50 de TIR-uri au fost blocate, duminică, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, pe sensul de intrare în ţară, majoritatea încă din cursul zilei de sâmbătă, după ce autorităţile vamale nu au deszăpezit poarta de intrare în ţară dinspre Republica Moldova.

Pentru rezolvarea situaţiei din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a trimis un utilaj de deszăpezire în vama vasluiană, după ce şoferii de TIR-uri stau şi aşteaptă să intre în România încă din cursul zilei de sâmbătă.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Trump anunţă că SUA îşi vor reface rezerva strategică cu petrol din Venezuela
Preşedintele american Donald Trump a declarat că petrolul vizat de acordul încheiat recent cu Venezuela va fi folosit pentru refacerea rezervei strategice a Statelor Unite, care scăzuse mult în......
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA loveşte în Iran, primele atacuri din ultima lună. Preţul petrolul sare peste 90 de dolari/baril
SUA au efectuat duminică atacuri asupra insulei iraniene Larak, primele din ultima lună, declanşând o ripostă a Teheranului ...
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
ID. California Cruise, primul California electric, deschide noua gamă Volkswagen pentru camping
Volkswagen Autovehicule Comerciale începe electrificarea gamei California prin lansarea modelului ID. California Cruise, ...
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Pepco redevine cel mai mare retailer de fashion din România. A învins proprietarul Zara
Cu afaceri stagnante în 2025 față de 2024, retailerul spaniol de fashion Inditex, cu branduri precum Zara, Pull&Bear, ...