Bota: Preţul tutunului ar trebui să crească cu 25 la sută

Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun din România, Petru Bota, afirmă că preţul de achiziţie al tutunului ar trebui să crească cu 25 la sută, pentru că altfel producătorii nu vor putea rezista pe piaţă, întrucât au apărut noi cheltuieli.
Economica.net - lun, 28 ian. 2013, 16:17
Bota: Preţul tutunului ar trebui să crească cu 25 la sută

Preşedintele Asociaţiei Organizaţia Profesională pe Filiera Tutun din România (OPFTR), Petru Bota, a declarat, luni, presei că procesatorii cu care se poartă în prezent negocieri au oferit un preţ de achiziţie al tutunului cu doar 10 la sută mai mare decât anul trecut, dar este nevoie de o creştere de 25 la sută faţă de anul trecut, în caz contrar suprafaţa cultivată putând să se reducă la jumătate.

El a explicat că producătorii nu vor putea rezista pe piaţă, cei mai mulţi spunând că vor fi nevoiţi să renunţe la culturi, în condiţiile în care, pe lângă impozitul pe profit de doi la sută, introdus anii trecuţi, în prezent, cultivatorii plătesc şi CAS de 5,5 la sută din 2012, iar din luna februarie va intra în vigoare şi taxa forfetară.

„Producătorii şi-au exprimat disponibilitatea de a creşte suprafeţele cultivate cu tutun, dar cu acest preţ nu vom putea continua. Am stabilit un plan de activitate pentru 2013 în care prevedem o creştere a suprafeţei, dar numai dacă vom obţine o creştere a preţului de achiziţie cu 25 la sută. Dacă nu, suprafaţa se va reduce cu 50 la sută. Am avut o şedinţă sâmbătă şi cei mai mulţi şi-au exprimat dorinţa de a nu mai cultiva, pentru că nu e rentabil”, a afirmat Bota.

Bota a precizat că asociaţia face în paralel şi demersuri la Ministerul Agriculturii pentru creşterea plăţii complementare pe suprafaţă. El a precizat că, dacă procesatorii vor oferi în continuare o creştere a preţului de achiziţie cu doar 10 la sută, prin plata complementară ar trebui să se acopere diferenţa până la 25 la sută, însă situaţia e incertă.

„Plata complementară se stabileşte prin ordin de ministru, oricum, după 30 septembrie. Declaraţii se pot face, dar nu ne putem baza pe pielea ursului din pădure”, a spus Bota.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Mureş, Liviu Timar, a declarat, la rândul său, că, anul trecut, în judeţ s-au redus atât suprafaţa cultivată cu tutun – în condiţiile unei plăţi complementare mai mici faţă de 2011 – cât şi producţia la hectar, din cauza secetei.

Te-ar mai putea interesa și
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele sunt cele mai slabe. Bulgaria și Serbia trec în fața României la digitalizare
Paradoxul României într-un nou raport internațional: infrastructura digitală este cea mai bună din regiune, rezultatele ...
România are cele mai bune premise pentru digitalizare în Europa de Sud-Est, dar obține cele mai slabe rezultate în transformarea acestei infrastructuri în beneficii concrete pentru populație,......
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele de la  titluri – Calcule concrete
PREMIERĂ Statul nu mai este fără concurență la FIDELIS și Tezaur. Metoda prin care iei de la bancă dobânzi cât cele ...
Statul nu mai este fără concurență în lupta pentru banii românilor care vor să economisească printr-o metodă sigură, ...
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri de hypermarketuri. Studiu de caz Kaufland
Avertisment pentru producătorii români de cosmetice. Vânzările K-Beauty cresc cu peste 10% anual în marile lanțuri ...
Produsele coreene de înfrumusețase au devenit vârful de lance al categoriei în marile lanțuri de hypermarketuri. Unele ...
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, ...