Ponta: Alegeri prezidenţiale şi europarlamentare la date apropiate, dar nu neapărat în aceeaşi zi

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că nu este descurajat de reacţia iniţială a preşedintelui Traian Băsescu privind comasarea alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare şi a avansat varianta ca cele două tipuri de alegeri să fie organizate la date apropiate, dar "nu neapărat în aceeaşi zi".
Economica.net - mar, 29 ian. 2013, 06:39
Ponta: Alegeri prezidenţiale şi europarlamentare la date apropiate, dar nu neapărat în aceeaşi zi

El a susţinut, la postul Digi 24 TV, că organizarea alegerilor prezidenţiale la o dată apropiată de cele europarlamentare i-ar permite candidatului la funcţia de şef al statului să dezbată în timpul campaniei teme apropiate atribuţiilor sale, respectiv politica externă.

Vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu a declarat, marţi seară, într-o emisiune la Realitatea TV, că USL ia în considerare varianta în care alegerile prezidenţiale din 2014 să fie organizate concomitent cu cele europarlamentare, existând ideea la nivelul USL ca preşedintele să-şi preia mandatul mai târziu.

Premierul Victor Ponta a anunţat că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre posibilitatea ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna mai sau iunie 2014, simultan cu alegerile europarlamentare, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu are încă o opţiune în privinţa comasării alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, însă a spus că el este gata să-şi depună mandatul simultan cu cei 588 de parlamentari, pentru alegeri simultane prezidenţiale şi parlamentare. Băsescu a susţinut că soluţia o reprezintă „demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului”, după revizuirea Constituţiei, în spiritul referendumului din 2009 privind trecerea la Parlamentul unicameral cu maximum 300 de membri.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că organizarea simultană a alegerilor prezidenţiale cu cele europarlamentare, dacă va fi posibilă, se va face indiferent de voinţa preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, liderul PNL a susţinut că şefului statului nu i s-a făcut niciun fel de ofertă la care să răspundă prin faptul că e dispus să-şi dea demisia odată cu întregul Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de cale ferată Dărmănești – Vicșani – Frontieră – Etapa 1”, Lotul......
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...