Ultima mare fabrică „grea” de stat, la o zi de dezintegrare. Ce şansă mai are

Fortus Iaşi a fost declarată falimentară acum două zile de Tribunalul Târgu-Mureş. Ultima şansă a combinatului este ca instanţa să admită, mâine, recursul făcut de stat şi administratorul judiciar
Florin Cojocaru - mar, 29 ian. 2013, 22:16
Ultima mare fabrică

Fortus Iaşi, fostul Combinat de Utilaj Greu, a intrat, din 28 ianuarie, în faliment ca urmare a unei decizii în acest sens a Tribunalui Târgu-Mureş. Fortus este ultimul mare combinat aflat în proprietatea statului şi a trecut printr-o privatizare ratată cu un grup de investitori ruşi. Decizia Tribunalului a fost atacată cu recurs care se va judeca în 31 ianuarie.

Fortus este în insolvenţă din 2008 şi pe o sentinţă de faliment din iunie 2012, iar ieri a fost refuzat de către instanţă planul de reorganizare judiciară, ceea ce face iminent şi falimentul de jure. Totuşi, sentinţa de faliment nu-şi produce efecte până la judecarea de mâine a recursului formulat de AVAS, administratorul special Gheorghe Chişcă şi administratorul judiciar, consorţiul format din EuroBusiness LJR SPRL şi ISD Insolvency SPRL.

„Mergem la Târgu-Mureş cu toate forţele şi cu toată încrederea pentru că Fortus este o societate care are o şansă reală să fie restructurată. 31 ianuarie este primul termen de judecare al recursului însă este posibil ca judecătorul să amâne sentinţa”, a declarat Eduard Pascal,  partener la EuroBusiness LJR.

Nici din punct de vedere al patronului, statul, nu poate fi o altă decizie decât admiterea recursului. „Fortus TREBUIE să funcţioneze în continuare. Guvernul, Consiliul Judeţean Iaşi, AVAS, toţi vrem ca fabrica să continue să producă. De altfel, Fortus are de lucru, e la grad de încărcare 42%, are contracte în derulare,  iar datoriile sunt mici. Sunt toate premisele să meargă foarte bine”, a arătat Adrian Volintiru, preşedintele AVAS, acţionarul majoritar al fabricii ieşene.

Pentru nou-numitul şef al AVAS, Volintiru, anterior directorul Vulcan Bucureşti, prioritatea mandatului său este tocmai resucitarea Fortus Iaşi. În 4 ianuarie 2013 acesta declara pentru ECONOMICA.NET că fabrica ieşeană are cele mai bune perspective din toate companiile aflate în subordinea sa. „Fortus este bancabilă, să ne gândim că are active de 235 de milioane de euro şi un credit de doar un milion de euro”, spunea Volintiru.

Fortus Iaşi este producător de utilaj greu pentru industria metalurgică şi ultima mare fabrică din România aflată sub control de stat. A lucrat pentru ţări de pe toate continentele şi, în vremurile de dinainte de Revoluţie, avea 15.000 de angajaţi. În prezent nu mai sunt decât 2.400.

Un grup de investitori ruşi a cumpărat, în 2006, pachetul majoritar de acţiuni al companiei prin intermediul casei de comerţ Metalexportimport, însă aceştia nu şi-au respectat obligaţiile investiţionale asumate prin contract, aşa că fabrica a revenit la stat în 2008. Copleşită de datorii, a intrat în insolvenţă, în acelaşi an.

Dacă Tribunalul Târgu-Mureş va decide respingerea recursului AVAS, falimentul Fortus va produce efecte iar fabrica şi terenul aferent vor fi vândute pe bucăţi. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian a declarat, recent că, odată intrată în faliment, terenurile fabricii vor fi alocate de către stat pentru construirea de parcuri tehnologice.

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câştigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate,......
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
Nori negri peste România. Scădere semnificativă pentru PIB, în prognozele FMI pentru 2026 şi 2027
FMI a revizuit, în scădere semnificativă, estimările pentru evoluţia economiei româneşti în acest an. PIB va avea ...
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova informează marți că a fost semnat contractul pentru consolidarea ...
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire ...