Care este soarta Planorama? Cine şi cât ar trebui să investească în finalizarea proiectului

Planorama este primul proiect rezidenţial care s-a confruntat cu probleme odată cu venirea crizei. Aproape 600 de persoane au plătit integral sau un avans pentru o locuinţă inexistentă, iar firma a intrat în 2010 în insolvenţă. Anul trecut, se zvonea că un investitor ar fi interesat de preluarea proiectului şi finalizarea acestuia.
Andrada Ghira - mie, 30 ian. 2013, 22:08
Care este soarta Planorama? Cine şi cât ar trebui să investească în finalizarea proiectului

Lucrările de construcţie la cele patru blocuri a ceea ce se dorea a deveni proiectul rezidenţial Planorama au început în 2005. Dar, probleme financiare care s-au ivit la doi ani de la demararea construcţiei au făcut ca nici unul dintre cele patru blocuri să nu fie finalizate 100%.

Acum, blocurile ar putea finalizate dacă băncile ar fi dispuse să finanţeze, sau dacă unul sau mai mulţi investitori ar fi interesaţi, se arată în raportul realizat de Tagor Properties privind costurile de finalizare ale proiectului. Iar costul pentru finalizare depăşeşte 35 de milioane de euro.

Despre Tagor Properties, o subsidiară a Tagor Capital, care construieşte în apropierea Bucureştiului un proiect rezidenţial, s-a scris anul trecut că ar fi interesată de preluarea proiectului, însă compania nu a confirmat acest lucru. Şi se pare că nici raportul privind cauzele care au dus la insolvenţa Euro Habitat, realizat de RVA şi BDO Restructuring nu indică existenţa unor surse de finanţare pentru finalizarea proiectului.

De asemenea, în raportul privind cauzele care au dus la insolvenţa Euro Habitat se arată că pentru realizarea unui plan de reorganizare este nevoie de finanţare sau de un investitor.

Singurul bloc, în care câţiva proprietari s-au şi mutat este T3. Dar, 571 de persoane, excluzând investitorul care a cumpărat un bloc întreg, au plătit avansuri pentru o locuinţă în care nu s-au mutat nici după şase ani de la demararea lucrărilor.

Valoarea totală a acestor avansuri plătite pentru apartamente, locuri de parcare, spaţii de depozitare şi spaţii comerciale este de de 21,65 milioane de euro, aşa cum reiese din raportul întocmit de cele două firme care se ocupă de administrarea judiciară a Euro Habitat.

O parte din clienţii păgubiţi au acţionat în instanţă şi şi-au recuperat banii, dar au cerut şi plata unor daune, dobânzi şi cheltuieli judiciare „considerabile”, se mai arată în raportul realizat de RVA şi BDO prezentat adunării creditorilor în luna noiembrie a anului trecut.

Ce s-a vândut

Din cele 1.048 de locuinţe care trebuiau construite s-au vândut 850 de apartamente, din care 571 au fost achitate doar parţial. Alte 206 apartamente sunt libere. Au mai fost vândute şi 474 de locuri de parcare, 129 de spaţii de depozitare şi patru spaţii comerciale.
 

Pentru fianlizarea lucrărilor la blocul T1 ar mai fi nevoie de aproape 7 milioane de euro. Tagor Properties a luat în calcul un cost de 310 euro/mp. Aceeaşi valoare a fost luată în calcul şi pentru finalizarea blocului T4, care ar avea nevoie de 7,5 milioane de euro pentru finalizare.

În cazul blocului T2, cel pentru care România Invest a plătit un avans de 25%, adică 5 milioane de euro, a fost luat în calcul un cost de construcţie de 450 de euro/mp şi unul de proiectare de 18 euro/mp. În total, ar fi nevoie de aproape 11 milioane de euro pentru finalizare.

Pentru realizarea parcării, din care 25% este deja finalizată, s-a luat în calcul un cost de construcţie de 280 de euro/mp, adică în total ar mai fi nevoie de 7,65 milioane de euro. În plus, pentru peisagistică s-a luat în considerare o sumă de 650.000 de euro, iar pentru finalizarea spaţiului comercial, alte 2,25 milioane de euro. În total, 35,64 milioane de euro. Asta dacă băncile ar fi dispuse să finanţeze. Sau să apară un alt investitor privat.

Raportul întocmit de Tagor Properties este contestat de Florin Vasile şi avocatul Mihai Neacsu, cei care reprezintă creditorii chirografari şi au solicitat refacerea acestuia, pe motiv că raportul conţine erori şi omisiuni, una dintre acestea fiind evaluarea costurilor necesare pentru finalizarea blocului T4.

De ce a ajuns Planorama în insolvenţă

Un prim factor evidenţiat de raportul celor două firme care se ocupă de insolvenţa Euro Habitat este falimentul constructorului Yapitek. Euro Habitat a semnat apoi un nou constract cu Danya Cebus, care a generat costuri mai mari de construcţie.

Din 2009, criza imobiliară începe să se accentueze şi în România, iar preţurile se opresc din creşterile spectaculoase şi scad. În plus, se întârzie predarea apartamentelor. Lucru care i-a determinat pe clienţi să ceară rezilierea contractelor. Unii nu s-au mulţumit doar cu atât şi au mers mai departe în instanţă şi au cerut şi plata unor daune, dobânzi şi cheltuieli judiciare „considerabile”, se mai arată în raport. Din 2010, conturile Euro Habitat au fost blocate pentru achitarea acestor sume. Dacă nu vor fi găsite surse financiare pentru continuarea lucrărilor, cel mai probabil societatea va intra în faliment şi se va încerca valorificarea imobilelor.

Te-ar mai putea interesa și
Mega-podul de la Brăila: CNAIR anunță că a câștigat și la Roma un proces contra constructorului italian WeBuild
Mega-podul de la Brăila: CNAIR anunță că a câștigat și la Roma un proces contra constructorului italian WeBuild
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat luni că a câștigat inclusiv în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild, constructorul......
Dragoș Pîslaru: Impactul legii salarizării unice este de 8 miliarde de lei. Toţi demnitarii, cu toate sporurile şi cu toată reaşezarea salariilor, înseamnă sub 500 de milioane de lei
Dragoș Pîslaru: Impactul legii salarizării unice este de 8 miliarde de lei. Toţi demnitarii, cu toate sporurile şi cu ...
Noua Lege a salarizării unitare în sectorul bugetar are un impact de 8 miliarde de lei, iar toţi demnitarii, cu toate ...
Invazie în Polonia de șoferi din țările vecine, care caută să cumpere cantități cât mai mari din una dintre cele mai ieftine benzine din UE
Invazie în Polonia de șoferi din țările vecine, care caută să cumpere cantități cât mai mari din una dintre cele ...
Programul Guvernului polonez de plafonare a preţurilor carburanţilor la pompă îi atrage pe şoferii din ţările vecine ...
Raed Arafat, despre acuzația privind elicopterul adus prin contrabandă: Este de o gravitate deosebită faptul că acuzaţia ignoră poziţiile oficiale de DGV la solicitările Parchetului
Raed Arafat, despre acuzația privind elicopterul adus prin contrabandă: Este de o gravitate deosebită faptul că acuzaţia ...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a venit, luni, cu noi lămuriri în legătură cu dosarul ...