BNR ar putea menţine în 2013 dobânda de politică monetară la 5,25%, cu o relaxare în 2014

Analiştii economici apreciază că Banca Naţională a României (BNR) va menţine dobânda de politică monetară la nivelul de 5,25% pe tot parcursul acestui an, anticipând că la finalul anului 2014 banca centrală ar putea relaxa politica monetară, prin reducerea dobânzii la 4,75% în luna decembrie.
Economica.net - vin, 01 feb. 2013, 09:43
BNR ar putea menţine în 2013 dobânda de politică monetară la 5,25%, cu o relaxare în 2014

Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar – Bancari din România (AAFBR) consideră că BNR ar putea menţine dobânda de politică monetară la nivelul de 5,25% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie pe probleme de politică monetară din 5 februarie 2013, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

Totodată, rezervele minime obligatorii (RMO) ar putea rămâne nemodificate pentru pasivele în lei şi pentru cele în valută ale instituţiilor de credit, care în prezent se ridică la 15% pentru moneda naţională şi 20% pentru valută.

Mai mult, analiştii economici anticipează că aceste cote vor fi păstrate pe tot parcursul acestui an, atât pentru dobânda de politică monetară, cât şi pentru RMO.

„Anul 2014 ar putea aduce o relaxare a politicii monetare prin reducerea dobânzii de politică monetară la 4,75% în decembrie 2014. Banca Naţională a României ar putea reduce rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei până la 12% şi pe cele în valută până la 18,5% în decembrie 2014”, se spune în comunicat.

Consiliul de Administraţie al BNR a menţinut în şedinţa din 7 ianuarie rata dobânzii de politică monetară la 5,25%, precum şi ratele rezervelor minime obligatorii la lei şi valută.

Anul trecut, banca centrală a redus dobânda de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale, până la minimul istoric de 5,25% pe an. La începutul lunii mai 2012, BNR a oprit însă ciclul de reducere a ratei de politică monetară din cauza schimbărilor politice din România, care s-au suprapus pe intensificarea temerilor investitorilor cu privire la viitorul zonei euro.

AAFBR este o asociaţie profesională înfiinţată în ianuarie 2008, reunind peste 80 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.

Te-ar mai putea interesa și
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru Capitală, modelul......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, ...
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...