Phenianul a camuflat intrarea tunelului în care a efectuat testele nucleare anterioare – presă

Coreea de Nord a acoperit intrarea unui tunel subteran, în nord-estul ţării, cu scopul de a zădărnici supravegherea prin satelit din partea puterilor străine, care încearcă să ghicească calendarul viitorului test nuclear anunţat de Phenian, scrie presa sud-coreeană vineri, relatează AFP.
Economica.net - vin, 01 feb. 2013, 11:27
Phenianul a camuflat intrarea tunelului în care a efectuat testele nucleare anterioare - presă

„Analize (ale unor imagini captate prin satelit) arată că un camuflaj, care are aspectul unui acoperiş, a fost plasat la intrarea în tunel”, a anunţat, sub protecţia anonimatului, un oficial de rang înalt din cadrul Guvernului de la Seul, citat de agenţia sud-coreeană Yonhap.

„Acest gest pare menit să împiedice ca pregătirile în vederea efectuării unui test nuclear – aproape încheiate – să fie urmărite din exterior”, a adăugat oficialul citat.

Instalaţia de la Punggye-ri, în nord-estul ţării, include un tunel subteran în care s-au desfăşurat cele două teste nucleare anterioare, în 2006 şi 2009.

Acest loc este supravegheat aerian de către Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia, care încearcă să afle cât de avansate sunt pregătirile.

Phenianul a anunţat săptămâna trecută că vrea să procedeze, la o dată nedeterminată, la un nou test nuclear, în semn de sfidare faţă de Statele Unite, inamicul său recunoscut, şi ca răspuns la sancţiunile ONU adoptate cu puţin timp înainte.

În opinia unei surse din cadrul serviciilor secrete sud-coreene, citate de Yonhap, Coreea de Nord caută ca, prin acoperirea intrării tunelului, să „bruieze”, „o tactică similară celei utilizate cu ocazia tirului de rachetă cu rază lungă de acţiune”, la începutul lui decembrie.

Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acţiune, la 12 decembrie, încălcând sancţiunile ONU şi luând prin surprindere atât Seulul, cât şi pe aliaţii săi, care au crezut, cu o zi înainte de tir, pe baza unor imagini captate prin satelit, că lansatorul este demontat.

Phenianul a camuflat, la vremea respectivă, mai multe locuri din poligonul de lansare.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
VIDEO Autostrada A10 Sebeș – Turda: Marți vor începe lucrările de reparații, după ce a apărut o nouă surpare
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj informează că va demara marți lucrările necesare pe sectorul afectat de o nouă surpare de la kilometrul 66 al Autostrăzii A10 Sebeș -......
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Prețul petrolului este în scădere după ce OPEC+ a decis să majoreze producția de petrol luna viitoare
Cotațiile petrolului au înregistrat scăderi moderate luni, după ce OPEC+ a decis să majoreze din nou țintele de producție ...
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...