Ambasadorul Austriei a reiterat susţinerea pentru aderarea României la Schengen

Ambasadorul Austriei, Michael Schwarzinger, a reiterat vineri, la o întâlnire cu ministrul Radu Stroe, susţinerea pentru adoptarea unei decizii favorabile României, în martie 2013, privind aderarea la Schengen, subliniind că nu există nicio legătură între dosarele Schengen şi MCV.
Economica.net - vin, 01 feb. 2013, 20:52
Ambasadorul Austriei a reiterat susţinerea pentru aderarea României la Schengen

Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, s-a întâlnit, vineri, la sediul instituţiei pe care o conduce, cu ambasadorul Austriei la Bucureşti, Michael Schwarzinger.

Ambasadorul Austriei a reiterat cu această ocazie susţinerea pentru adoptarea unei decizii favorabile părţii române la Consiliul JAI din 7 martie, subliniind că nu există nicio legătură între dosarele Schengen şi MCV.

Totodată, cei doi oficiali au evidențiat nivelul înalt de colaborare între cele două ministere, fiind trecut în revistă şi stadiul parteneriatului româno-austriac în domeniul afacerilor interne, se mai arată în comunicat.

Ministrul Radu Stroe a evidenţiat buna colaborare instituită în cadrul Forumului Salzburg şi prin mecanismele reglementate de Tratatul de la Prüm, precum şi cooperarea poliţienească internaţională între cele două state, în care ataşaţii de afaceri interne şi ofiţerii de legătură români şi austrieci joacă un rol important.

La întâlnire, au mai participat secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul şi Guvernul, Bogdan Tohăneanu, şi chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...