CSA a aprobat numirea lui Carmen Radu în funcţia de director general al Eureko Asigurări

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a aprobat numirea lui Carmen Radu în funcţia de director general al Eureko Asigurări, actualul şef al companiei, Frans van der Ent, urmând să rămână membru al Consiliului de Administraţie, potrivit unui comunicat transmis luni de asigurător.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 10:08
CSA a aprobat numirea lui Carmen Radu în funcţia de director general al Eureko Asigurări

Cu o experienţă de 19 ani pe piaţa serviciilor financiare, Carmen Radu s-a alăturat Eureko Asigurări acum patru ani, ca director de operaţiuni şi director general adjunct. Din 2009 este coordonatorul secţiunii de asigurări de sănătate din cadrul UNSAR.

Carmen Radu va deveni totodată membru în Consiliul de Administraţie al companiei.

„Sunt convins de competenţele de director general ale lui Carmen Radu şi Radu Brăgărea pentru a conduce companiile de asigurări şi pensii în etapele următoare împreună cu ceilalţi membri ai conducerii executive”, a declarat în comunicat Frans van der Ent.

Frans van der Ent va rămâne membru al Consiliului de Administraţie, implicat atât în activităţile Eureko Asigurări, cât şi Eureko Pensii.

„Sunt conştientă că o promovare înseamnă şi noi responsabilităţi. Misiunea mea va fi aceea de a transpune în practică ultimele decizii ale grupului Achmea în ceea ce priveşte operaţiunile de asigurări din România”, a afirmat Carmen Radu.
Grupul olandez de asigurări Aegon va prelua activităţile de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko România, parte a grupului financiar Achmea, de asemenea din Olanda, şi le va integra în operaţiunile Aegon de pe piaţa locală.

Tranzacţia ar urma să fie finalizată în a doua jumătate anului, după obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare din România, a anunţat Aegon săptămâna trecută. Achmea deţine pe piaţa românească Eureko Asigurări şi Eureko Pensii.
După preluarea operaţiunilor Eureko România, Aegon va deveni al treilea mare furnizor de pensii din ţară, cu aproximativ 650.000 de membri, iar portofoliul de asigurări de viaţă se va situa în primele zece cele mai mari de pe piaţă, notează grupul.

Eureko Pensii avea la sfârşitul anului trecut active nete de 539,3 milioane lei şi 439.599 de clienţi pe segmentul pensiilor private obligatorii (Pilonul II), respectiv active de 3,2 milioane de lei şi 3.713 clienţi pe cel al pensiilor private facultative (Pilonul III). Pe piaţa pensiilor private obligatorii, Eureko se situa pe locul al şaptelea din nouă companii, iar în domeniul pensiilor private obligatorii pe poziţia a 10-a, din 11 jucători.

Cota de piaţă a Eureko Pensii s-a situat anul trecut la 5,6% pe Pilonul II şi la 0,53% pe Pilonul III.

Aegon este activ în România din 2007, prin înfiinţarea companiei de pensii de pensii private obligatorii BT Aegon, rezultat al parteneriatului cu Banca Transilvania, iar în 2008 a lansat compania Aegon Asigurări de Viaţă. Grupul are operaţiuni în regiune şi în Ungaria, Cehia, Slovacia şi Turcia. Recent, grupul şi-a anunţat intrarea în Ucraina, prin achiziţia celei de-a cincea mari companii de asigurări de viaţă din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...