Bursa a crescut foarte uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de doar 5,5 milioane lei

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,23% în prima parte a şedinţei, într-o piaţă apatică şi unde tranzacţiile cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi BRD (BRD) au asigurat peste jumătate din lichiditatea de doar 5,5 milioane lei.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 11:21
Bursa a crescut foarte uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj de doar 5,5 milioane lei

Piaţa a fost pe verde încă din primele minute, însă, la fel ca în precedentele şedinţe, volumele de tranacţionare au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni. La mijlocul şedinţei, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau doar acţiunile emise de 6 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

La ora 13:00, indicii BET şi BET-XT erau în stagnare. Indicele BET include cele mai lichide zece acţiuni, iar BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a crescut cu 0,22%.

Totodată, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a staţionat la nivelul de vineri, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a crescut cu 0,31%.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 5,5 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare de două ori mai redusă decât rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 12,4 milioane lei (2,8 milioane euro).

Mai mult de jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de transferuri cu acţiunile SIF Oltenia (2,3 milioane lei) şi BRD (aproape 800.000 de lei). Cea mai recentă operaţiune cu titlurile SIF Oltenia a fost realizată la 1,5 lei, preţ în creştere cu 0,67%, iar acţiunile au urcat cu 1,09%, la 9,3 lei.

Creşterea acţiunile Băncii Carpatica (BCC) a încetinit la 1,68%, de la peste 2% la deschiderea şedinţei. Astfel, preţul acestor titluri a ajuns la 0,0544 lei, pe al patrulea rulaj din piaţă, de 172.000 de lei.

Carpatica a anunţat vineri că Johan Gabriels, fost preşedinte al RBS România, a fost numit în funcţia de director general şi preşedinte al directoratului băncii controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea.

Agenţia MEDIAFAX a transmis în urmă cu trei săptămâni că omul de afaceri Ilie Carabulea îl va numi la conducerea băncii pe Johan Gabriels.
Acţiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regulă sunt cele mai lichide din piaţă, au consemnat al treilea rulaj de la BVB, de numai 696.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,17%, la 0,5985 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în scădere cu până la 0,4%.

Te-ar mai putea interesa și
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți din dubla impunere
Miniștrii de Finanțe din UE au căzut de acord asupra noilor reguli privind rambursarea mai rapidă a banilor proveniți ...
Miniştrii de Finanţe din Uniunea Europeană, reuniţi marţi la Bruxelles, au convenit asupra unor noi reguli menite să ajute investitorii la recuperarea sumelor în caz de dublă impunere,......
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Hidroelectrica raportează un profit de peste 1,32 de miliarde de lei pentru primele trei luni din an, în scădere 23%
Grupul Hidroelectrica a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs un profit net în scădere cu 23%, la 1,326 ...
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața forței de muncă
Banca Angliei ar putea decide luna viitoare să reducă dobânda de referință, în contextul evoluțiilor de pe piața ...
Nivelul salariului reglementat în Marea Britanie a crescut mai mult decât se estima în primul trimestru din 2024, dar ...
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
ANCOM: Viteza medie de download pentru internetul fix a crescut cu 10% anul trecut față de 2022
Utilizatorii de internet din România au înregistrat anul trecut o viteză medie de download de 587 Mbps pentru internetul ...