Germania nu se orientează suficient spre recrutarea de forţă de muncă din străinătate

Germania nu se orientează în mod suficient spre recrutarea de forţă de muncă din străinătate, în special a unor imigranţi fără diplome, în vederea unei compensări a impactului îmbătrânirii populaţiei sale active pe piaţa muncii, se arată într-un studiu OCDE publicat luni, relatează AFP.
Economica.net - lun, 04 feb. 2013, 13:57
Germania nu se orientează suficient spre recrutarea de forţă de muncă din străinătate

Deşi „Germania este una dintre ţările membre OCDE în care există cele mai puţine obstacole în calea imigraţiei muncitorilor înalt calificaţi”, imigraţia „muncitorilor fără o diplomă universitară este dificilă”, relevă OCDE în studiul său cu privire la recrutarea de muncitori imigranţi în Germania, prezentat luni la Berlin.

În Germania vin anual aproximativ 25.000 de muncitori imigranţi provenind din ţări din afara Uniunii Europenme (UE) şi din afara Asociaţiei europene pentru liber schimb, reprezentând aproximativ 0,02% din populaţie.

„Australia, Danemarca, Canada şi Marea Britanie înregistrează niveluri de cinci, până la zece ori mai mari”, afirmă organizaţia, cu titlu de comparaţie.

Potrivit OCDE, întreprinderile germane nu iau în calcul, în mod suficient, imigranţii ca forţă de muncă.

Cu toate acestea, „bunăstarea Germaniei depinde în mod capital de capacitatea sa de a îşi menţine nivelul de competitivitate, în pofida îmbătrânirii populaţiei”, a subliniat Yves Leterme, adjunctul secretarului general al OCDE.

Germania înregistrează una dintre cele mai slabe rate a fertilităţii din lume, iar populaţia sa se clasează a doua, după Japonia, în privinţa îmbătrânirii, o situaţie care îi creează în mod frecvent probleme în privinţa lipsei forţei de muncă.

Însă, oameni de afaceri germani – intervievaţi în perioada 2010-2011 de către OCDE şi Federaţia germană a Camerelor de Comerţ şi Industrie (DIHK) – afirmă, în proporţie de 50% că nu iau în calcul, pur şi simplu, să facă angajări din străinătate.

Alte motive ale acestei lipse de apetit faţă de recrutarea de persoane din afara Germaniei sunt complexitatea demersurilor, nivelul insuficient de cunoaştere a limbii germane şi dificultăţi întâmpinate în calea contactării unor candidaţi potenţiali.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...