Volksbank, scoasă de sub urmărire penală de către procurori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a dispus scoaterea de sub urmărire penală a Volksbank România şi a angajaţilor societăţii. Anul trecut, Banca, persoană juridică, fusese pusă sub urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la înşelăciune în urma plângerilor depuse de un client.
Mihai Banita - lun, 04 feb. 2013, 14:48
Volksbank, scoasă de sub urmărire penală de către procurori

Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a decis să scoată de sub urmărire penală SC Volksbank România SA şi pe angajaţii băncii.

Parchetul arădean a decis să înceapă urmărirea penală a persoanei juridice Volksbank România la începutul lunii noiembrie, după cum ECONOMICA.NET scria aici, după ce anterior se începuse urmărirea penală împotriva a cinci angajaţi ai băncii.

Totul a pornit de la acţiunea unui client, care a depus în perioada 2010-2012 mai multe plângeri penale împotriva angajaţilor Volksbank şi a băncii, în care reclama că reţinerea comisionului de risc după intrarea în vigoare a OUG 50/2010 este un abuz în serviciu al funcţionarilor băncii şi că banca a încercat să îl înşele – legea menţionată dădea dreptul băncilor de a reţine doar o serie de comisioane, printre care nu se numără şi cel de risc, redenumit în comision de administrare.

Începerea umrăririi penale s-a dispus la acel moment sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 Cp)” şi  a celei de „tentativă la înşelăciune (art. 215 Cp)” precum şi pentru complicitate la această infracţiune.

„Fapta este una de natură civilă iar nu penală”

Procurorul de caz, Aurelian Mânzu, apreciază că litigiul dintre bancă şi client nu are accente de natură penală, ci doar de natură civilă, astfel că a dispus scoaterea de sub urmărire penală atât a persoanei juridice, cât şi a angajatilor.

„Se va dispune socaterea de sub urmărire penală a învinuitei persoană juridică SC Volksbank România SA Bucureşti pentru infracţiunea prev. De art. 20 Cp. Rap. La art. 215 alin 1.3 Cp (constând în încercarea de a-l induce în eroare pe petentul B.A.), întrucât fapta este una de natură civilă iar nu penală„, se arată în ordonanţa procurorului, pusă la dispoziţia ECONOMICA.NET de către Volksbank.

În materie civilă, Volksbank avea, la nivelul anului 2011, 2.638 de litigii cu clienţii, în general pe clauzele contractuale care definesc comisionul de risc şi variaţia dobânzii, procese despre care ECONOMICA.NET a scris pe larg.
 

Poziţia băncii, pe larg:

Parchetul de pe langa Judecatoria Arad a dispus scoaterea de sub urmare penala a Volksbank Romania si a angajatilor sai,  in dosarul 6349/P/2010,

Procurorul de caz a argumentat decizia, asa cum este prezentata in Ordonanata de scoatere de sub urmarire penala, prin faptul ca infractiunea invocata de clientul nemultumit –  incercarea de a-l induce in eroare pe petentul B.A […] – nu este o infractiune, ci un litigiu de natura civila. Aceeasi rezolutie prevede scoaterea de sub urmarire penala a angajatilor Volksbank implicati in acelasi dosar – din sucursala si din centrala.

Faptele:
Acest dosar a fost deschis de parchet in urma a nu mai putin de sase plangeri penale depuse, pe parcursul a doi ani, de acelasi client Volksbank – B. A. si fratele sau B.C.

Plagerea 1 a fost facuta in 18 Oct 2010. Clientul acuza angajatii din sucursala Volksbank care a acordat creditul, de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, deoarece au continuat sa retina comisionul de risc prevazut in contractul de imprumut.

Plangerea nr 2 a fost facuta in 22 Octombrie 2010, impotriva a alti doi angajati Volksbank, de data aceasta din centrala, tot pentru retinerea comisionului de risc prevazut in contractul semnat  de client.

Plangerea nr 3 a fost formulata in 9 Ianuarie 2012, tot pentru abuz in serviciu impotriva intereselor persoanei, din cauza ca Banca nu a anulat clauza privind comisionul de risc.

Plangerea nr 4 a fost formulata in 22 Februarie 2012 de fratele acestui client, tot pentru abuz in serviciu.

Plangerea nr 5  a fost formulata in 23 Februarie 2012 de petentul initial, angajatii Volksbank fiind acuzati de inselaciune.

Plangerea nr 6 a fost depusa pe 28 Februarie 2012 de petentul initial. De aceasta data, el solicita inceperea urmaririi penale impotriva persoanei juridice pentru complicitate la inselaciune.

Asa cum am mentionat si mai sus, procurorul a apreciat ca faptele invocate de client sunt de natura civila („motivele invocate de banca fiind suficiente pentru a inlatura certitudinea existentei unei intentii penale, caracterizata prin rea-credinta si incalcarea deliberata a legii” – citat din rezolutia procurorului)

Te-ar mai putea interesa și
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Iran anunţă că a lovit cu drone instalaţii militare americane din Iordania. SUA au continuat atacurile
Armata iraniană a anunţat joi dimineaţă că a vizat instalaţii militare americane din Iordania cu ajutorul unor drone, potrivit televiziunii de stat, după ce Statele Unite au efectuat noi......
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group cumpără distribuitorul român de anvelope Dinamic 92 Distribution
Nordic Tyre Group (NTG), unul dintre marii actori independenți din Europa în vânzarea angro și distribuția de anvelope, ...
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Acțiunile Digi Spain intră de azi pe Bursa de la Madrid, după finalizarea cu succes a ofertei inițiale
Digi Communications informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în urmă finalizării ...
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni înainte de scumpirea locuințelor
Sistemul ANCPI, prăbușit după cel mai mare atac cibernetic din istorie. Tranzacțiile imobiliare, în aer cu două săptămâni ...
Un atac cibernetic masiv a paralizat sistemele ANCPI chiar în pragul eliminării TVA de 9% de la 1 august. Blocarea platformei ...