CSAT a aprobat Strategia de Securitate Cibernetică

CSAT a aprobat, în şedinţa de marţi, Strategia de Securitate Cibernetică, document care vizează protecţia infrastructurilor cibernetice "în concordanţă cu noile concepte şi politici din domeniul apărării cibernetice elaborate şi adoptate la nivelul NATO şi al Uniunii Europene".
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 05:51
CSAT a aprobat Strategia de Securitate Cibernetică

„Strategia de Securitate Cibernetică a constituit un alt subiect care a fost discutat în cadrul şedinţei. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat această strategie care vizează implementarea unor măsuri de securitate care să conducă la creşterea nivelului de protecţie a infrastructurilor cibernetice în concordanţă cu noile concepte şi politici din domeniul apărării cibernetice elaborate şi adoptate la nivelul NATO şi al Uniunii Europene”, informează Preşedinţia, într-un comunicat remis după şedinţa CSAT.

Preşedintele Traian Băsescu declara, pe 21 ianuarie, că în perioada care a trecut „România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent”, căruia a reuşit să-i facă faţă graţie pregătirii care a început în urmă cu trei ani, când în CSAT s-a făcut o prioritate din protejarea sistemelor informatice.

„În perioada care a trecut, România a fost supusă unui atac cibernetic fără precedent”, a spus Băsescu, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

„Octombrie Roşu” a fost cel mai puternic atac cibernetic la adresa României în ultimii 20 de ani, SRI identificând entităţi cibernetice ostile care urmăresc culegerea de informaţii confidenţiale inclusiv despre resursele naturale româneşti, a afirmat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Serviciului, Sorin Sava.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...