Poliţia greacă intervine împotriva marinarilor grevişti în portul Pireu

Poliţia antirevoltă a intervenit, miercuri dimineaţă, în Pireu, principalul port din Grecia, pentru a pune capăt unei greve a marinarilor, care blochează de aproape o săptămână serviciile de transport cu feribotul între numeroasele insule greceşti şi Atena, relatează AFP.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 07:48
Poliţia greacă intervine împotriva marinarilor grevişti în portul Pireu

Guvernul grec a anunţat marţi rechiziţionarea marinarilor grevişti, o măsură care a intrat în vigoare începând cu ora 04.00 GMT (06.00 ora României), când a fost trimisă poliţia antirevoltă în port pentru a obliga greviştii să îşi reia activitatea.

Televiziunile au difuzat imagini cu poliţiştii mobilizaţi în port pentru a dispersa pichetele de grevă care împiedică accesul la vapoare al călătorilor şi mărfurilor.

Principalul sindicat al marinarilor PNO, care şi-a anunţat intenţia de a extinde greva cu 48 de ore, protestează în special faţă de o reformă în curs care deschide calea unei reduceri a numărului de membri ai echipajelor, în timp ce şomajul afectează, potrivit sindicatului, peste 7.000 de marinari din totalul de 15.000 activi.

Ministerul Marinei Comerciale cifrează, la rândul său, numărul şomerilor din acest sector la 4.200 din totalul de 17.000 de marinari activi.

PNO cere, de asemenea, plata din urmă a salariilor, care în cazul unor companii de feriboturi depăşeşte şase luni, potrivit lui. Acest sector a fost lovit din plin de criză, dar este cunoscut pentru opacitatea sa financiară.

Ministrul Marinei Comerciale Costis Moussouroulis a afirmat marţi că Guvernul a depus „toate eforturile pentru a răspunde aşteptărilor muncitorilor maritimi”.

„Din nefericire, problemele politice de la nivel inferior nu au permis dialogul”, a regretat el.

Marinarii vor, de asemenea, semnarea unor convenţii colective şi contestă tăierile din domeniul protecţiei sociale şi pensiilor ce decurg din măsurile de austeritate impuse Greciei din 2010 în schimbul salvării sale financiare de către UE şi FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează o creștere anuală de peste 20%, arată Uptime Institute Capacity Trends......
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Inflația în Germania a crescut în august, ca urmare a unei majorări bruște a prețurilor la energie
Impulsionată de o creştere bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi-a continuat tendinţa ascendentă în august, ...
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Wizz Air lansează din această iarnă o nouă rută de pe Aeroportul Târgu Mureș
Transportatorul aerian Wizz Air anunță astăzi că introduce în programul său o nouă rută care va conecta Târgu Mureș ...