BVB vrea aplicarea unui tarif fix de 3.500 lei şi creşte comisioanele pe tranzacţii

Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cere aprobarea acţionarilor pentru schimbarea comisioanelor percepute brokerilor la tranzacţiile intermediate, prin introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei şi creşterea comisioanelor variabile din valoarea tranzacţiilor.
Economica.net - mie, 06 feb. 2013, 11:21
BVB vrea aplicarea unui tarif fix de 3.500 lei şi creşte comisioanele pe tranzacţii

„Condiţionat de aprobarea introducerii comisionului fix de tranzacţionare, Consiliul Bursei, conform competenţelor atribuite, se angajează să aprobe reducerea comisionului variabil de tranzacţionare actual cu până la 20% pentru acţiuni, respectiv cu până la 10% pentru produse structurate. Nivelurile de reducere vor putea fi determinate şi ajustate de Consiliul Bursei urmând a fi stabilite în corelaţie cu evoluţia pieţei”, potrivit notei de fundamentare care urmează să fie prezentată acţionarilor în AGA din 13 martie.

Comisionul fix lunar va contribui la creşterea componentei fixe de tarifare percepute de BVB, astfel încât să fie creată o bază cu un anumit grad de predictibilitate la veniturilor BVB, din prisma veniturilor fixe, care permit Bursei să îşi asigure o ţintă de finanţare sigură şi stabilă, potrivit reprezentanţilor BVB.

„Ne propunem o creştere a lichidităţii cu 15% în următoarele 12 luni. Aproximativ 99% din veniturile BVB sunt variabile şi doar 0,2% fixe”, a declarat miercuri preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Lucian Anghel.

La bursele din Austria, Ungaria, Polonia şi Cehia comisioanele fixe reprezintă între 8,4% şi 48,8% din costul total de tranzacţionare, spun reprezentanţii Bursei.

În prezent, Bursa aplică un tarif de 0,117% din valoarea vânzărilor şi, respectiv, de 0,045% din valoarea achiziţiilor, indiferent de valoarea tranzacţiilor.

Comisionul de tranzacţionare va fi standard pentru rulajele de sub 50 milioane lei, iar pentru valori cuprinse între 50-100 milioane lei, comisionul este redus cu 20%.

Ulterior comisionul poate fi redus cu câte 5 puncte procentuale pentru fiecare 50 de milioane tranzacţionate în plus, până la o reducere de 100%. Astfel, brokerii cu rulaje foarte mari vor suporta costuri mai reduse, în timp ce brokerii mai mici cheltuielile vor creşte.

Totodată, conducerea Bursei îşi propune o egalizare a comisioanelor de cumpărare cu cele de vânzare.

„Piaţa de brokeraj este o piaţă concurenţială, nu operă de caritate. Brokerii pot decide dacă transferă aceste costuri în comisione aplicate clienţilor”, a adăugat Victor Cionga, directorul general al BVB.

El a precizat că această adaptare trebuia făcută de multă vreme şi că acum cade în sarcina acestui Consiliu de Administraţie.

Dacă acţionarii vor aproba propunerea administratorilor, tariful va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2013 sau 1 ianuarie 2014.

Bursa a anunţat încă de la finele anului trecut că va convoca acţionarii pentru aprobarea unei noi politici de tarife şi comisioane, care vizeză creşterea rulajelor şi apropierea comisioanelor BVB de cele practicate de bursele din regiune.

În vederea stabilirii noilor tarife, BVB a realizat anul trecut un studiu cu participanţii la piaţă cu scopul de a evalua, pe termen mediu şi lung, efectele ajustării tarifelor şi comisioanelor, astfel încât „beneficiile colective să contrabalanseze eforturile suplimentare pe care le implică aplicarea noii politici asupra unor companii de brokeraj”.

În cadrul acestei analize au fost studiate şi politicile de preţuri aplicate de bursele relevante din regiune cu care BVB se află în competiţie şi cu care este comparată în deciziile investitorilor de portofoliu interesaţi de Europa Centrală şi de Est, se arată într-un comunicat publicat de Bursă la sfârşitul anului trecut.

Ultima AGAE care a aprobat lista de tarife şi comisioane a avut loc în data de 6 noiembrie 2009. Ulterior acestei date au fost introduse, conform aprobării Consiliului Bursei, tarife şi comisioane noi, fără a se putea obţine aprobarea unei hotărâri AGA pentru acestea, întrucât şedinţele nu au întrunit cvorumul necesar pentru adoptarea unei astfel de măsuri.

În prezent, pentru şedinţele extraordinare este necesar prezenţa acţionarilor în proporţie de 75% la prima convocare şi de 50% la a doua convocare.

Administratorii Bursei au propus modificarea cvorumului pentru şedinţele AGA. Astfel pentru AGAE, la prima convocare va fi necesar un cvorum de 25%, iar pentru a doua convocare unul de 20%. Pentru şedinţele AGAO, la prima convocare va fi necesar un cvorum de 25%, iar la a doua convocare hotărârile vor putea fi adoptate cu orice cvorum.

Pentru AGA din 13 martie, Consiliul de Administraţie al Bursei a retras propunerea privind modificarea statutului BVB prin introducerea unei prevederi referitoare la alegerea membrilor CA prin vot cumulativ.

La finele lunii noiembrie, BVB a trimis brokerilor un chestionar în care propunea schimbarea sistemului de comisioane pentru a încuraja firmele de brokeraj care intermediază tranzacţii mari, această schimbare fiind cerută de mulţi ani de marile case de brokeraj. Brokerii mici s-au opus, iar Asociaţia Brokerilor a transmis că aceste modificări le-ar creşte caselor mici de brokeraj costurile de tranzacţionare şi le-ar face mai puţin competitive.

Multe firme de brokeraj şi-au acoperit în ultimii ani pierderile operaţionale vânzând acţiunile deţinute la BVB. Majoritatea firmelor mici de brokeraj, ca acţionari ai bursei, s-au opus în ultimii ani propunerilor brokerilor mari ca BVB să scadă comisioanele, deşi mulţi investitori spun că bursa de la Bucureşti este printre cele mai scumpe din Europa.

Scăderea tranzacţiilor de pe bursă anul trecut, după efectul pozitiv dat anul trecut de listarea Fondului Proprietatea, a determinat şi diminuarea afacerilor şi a profitului BVB. În primele nouă luni din 2012, Bursa a avut afaceri de 14 milioane lei, în scădere cu 17%, şi un profit net de 9,4 milioane lei, cu 40% mai mic.

Cei mai mari acţionari ai BVB sunt fonduri de investiţii străine, printre care fonduri Erste şi fonduri Franklin Templeton, care deţin câte 5% din acţiuni. Totodată, o prezenţă vizibilă sunt SIF Moldova, SIF Transilvania şi SIF Oltenia, care deţin tot câte 5% din titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice din China că nu au oferit suficiente informaţii ...
Comisia Europeană a avertizat trei producători de vehicule electrice (EV) din China că nu au pus la dispoziţie suficiente informaţii pentru investigaţia sa anti-subvenţii, au declarat pentru......
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Premieră la Londra – primarul laburist Sadiq Khan obţine al treilea mandat
Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, a fost reales la alegerile locale care au avut loc joi în Anglia, devenind astfel ...
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Taxarea giganților petrolieri ar putea asigura fonduri de 900 de miliarde de dolari până în 2030 – raport
Impunerea unei taxe pentru marile companii producătoare de combustibili fosili ar putea stimula finanțarea pentru combaterea ...
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Dacia ar putea transforma Sandero Stepway în model de sine stătător
Așa cum Economica.net scris încă din primăvara anului trecut, Dacia ar putea înlocui varianta Stepway a modelului Sandero ...