Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17%, într-o piaţă apatică şi unde tranzacţiile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV), Transelectrica (TEL), SIF Transilvania (SIF3) şi SIF Moldova (SIF2) au asigurat două treimi din lichiditatea de doar 20,4 milioane lei.
Economica.net - J, 07 feb. 2013, 15:30
Bursa a crescut uşor, pe un rulaj susţinut doar de câteva acţiuni

Majoritatea indicilor au fluctuat foarte uşor încă de la deschidere, iar la închiderea pieţei principale înregistrau variaţii de până la 0,3%. La fel ca în precedentele şedinţe, rulajele au fost reduse în cazul celor mai multe acţiuni.

La finalul şedinţei, rulaje de peste 100.000 de lei înregistrau acţiuni emise de doar 13 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea titlurilor internaţionale.

„Cred că evoluţia titlurilor şi a rulajelor din ultimele două săptămâni poate fi argumentată mai degrabă printr-o consolidare a cotaţiilor în jurul unor valori de rezistenţă, cel puţin în cazul companiilor cu o rentabilitate predictibilă a dividendelor şi cu rezultate bune în primele nouă luni ale anului trecut (precum Fondul Proprietatea, SIF-urile, Banca Transilvania şi OMV Petrom). Observăm, totuşi, că interesul investitorilor se îndreaptă în această perioadă mai degrabă către acţiunile care au înregistrat un trend descendent anul trecut (precum Transelectrica, BRD, Dafora, Condmag). Revenirea interesului este determinată de îmbunătăţirea perspectivelor investitorilor privind datele financiare ale companiilor respective”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Gherghe, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Analistul spune că nivelurile de rezistenţă ar putea fi depăşite dacă dividendele pe care le vor anunţa companiile, cât şi rezultatele din ultimele trei luni ale anului trecut vor fi peste aşteptările investitorilor.

„Din punctul nostru de vedere, o eventuală corecţie de termen scurt poate fi o oportunitate de a acumula acţiuni”, a mai spus Gherghe.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,22%, iar indicele BET-XT a coborât cu 0,16%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP).

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,27%.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF şi al titlurilor Fondul Proprietatea, a crescut cu 0,11%, iar indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu aproape 1%.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 20,4 milioane lei (4,6 milioane euro), a fost cu 10% sub cel de miercuri, de 22,7 milioane lei (5,2 milioane euro). Aproape două treimi din lichiditatea pieţei a fost asigurată de acţiunile Fondului Proprietatea (6,3 milioane lei), Banca Transilvania (2,1 milioane lei), Transelectrica (2,1 milioane lei), SIF Transilvania (1,3 milioane lei) şi SIF Moldova (1,2 milioane lei).

Titlurile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,42%, la 0,593 lei, îndepărtându-se în continuare de pragul psihologic de 0,6 lei/acţiune, pe care nu au reuşit să-l depăşească săptămâna trecută.

În acelaşi timp, acţiunile Băncii Transilvania au stagnat la 1,43 lei.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au tranzacţionat acţiuni de 262.000 de lei, valoare de aproape trei ori mai redusă decât rulajul de miercuri, de 703.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene evoluau incert. Pieţele de Paris şi Frankfurt erau în creştere cu 0,2% şi, respectiv, cu 0,8%, iar bursa de la Londra era în scădere cu 0,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex militar iranian
Trump amenință ca va bombarda misteriosul Munte al Târnăcopului, în care se bănuiește că se află un important complex ...
Preşedintele american Donald Trump a indicat luni Muntele Târnăcopului ("Pickaxe Mountain") din Iran, un complex militar subteran puternic fortificat în apropierea uzinei nucleare de la Natanz,......
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești – Vicșani – Frontieră
Cale ferată România – Ucraina: CFR SA a semnat contractul pentru reabilitarea podului feroviar de pe linia Dărmănești ...
CFR SA a anunțat marți că a semnat contractul de proiectare și execuție pentru obiectivul „Reabilitarea liniei de ...
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...