Un tablou de Victor Brauner, vândut cu peste 300.000 de euro, la o licitaţie la Londra

Tabloul "Septième sens", de Victor Brauner, a fost vândut pentru suma de 308.458 de euro (265.250 de lire sterline), la o licitaţie organizată la Londra, de casa Sotheby's, potrivit site-ului sothebys.com.
Economica.net - J, 07 feb. 2013, 20:50
Un tablou de Victor Brauner, vândut cu peste 300.000 de euro, la o licitaţie la Londra

Pictura „Septième sens” („Al şaptelea simţ”, n.r.), estimată la un preţ cuprins între 250.000 – 350.000 de lire sterline, s-a aflat printre loturile Licitaţiei de artă suprarealistă organizată de casa Sotheby’s marţi, la Londra.

Tabloul lui Victor Brauner, care are dimensiunile de 50 x 70 de centimetri, a fost pictat la Zurich, fiind datat 2 iunie 1948.

Potrivit site-ului oficial al Sotheby’s, printre vedetele acestei licitaţii s-au numărat tablourile „Le fermier et son épouse”, de Joan Miró, vândut pentru 6.820.683 de euro, „Portrait of Mrs Harrison Williams”, de Salvador Dalí – 2.652.859 de euro şi „Les belles relations”, de René Magritte – 2.262.125 de euro.

Victor Brauner s-a născut pe 15 iunie 1903, la Piatra-Neamţ, şi a decedat în data de 12 martie 1966, la Paris.

Potrivit guggenheim.org, Victor Brauner a urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din Bucureşti, iar în anul 1924 a avut prima expoziţie la Bucureşti. În 1925 a plecat la Paris, însă a revenit în România după aproximativ un an. Brauner s-a stabilit la Paris în 1930 şi a devenit prieten cu Constantin Brâncuşi. Ulterior, l-a cunoscut pe Yves Tanguy, care l-a introdus în cercurile artiştilor suprarealişti, în 1933.

André Breton a fost cel care a scris introducerea catalogului primei expoziţii a lui Brauner de la Paris, care a fost vernisată la Galeria Pierre, în 1934. Expoziţia nu a fost însă bine primită de public, iar în 1935 Brauner s-a întors la Bucureşti, unde a rămas până în 1938, când s-a întors la Paris, unde s-a stabilit definitiv.

În anul 1930, Brauner a pictat tabloul „Autoportret cu ochiul scos”, temă premonitorie. În anul 1938, Victor Brauner şi-a pierdut ochiul stâng încercând să-l apere pe Esteban Frances, în timpul unei dispute violente pe care acesta din urmă a avut-o cu Oscar Domínguez. Acest fapt l-a inspirat pe scriitorul Ernesto Sabato în romanul său „Despre eroi şi morminte”.

În 1966, Brauner a fost desemnat să reprezinte Franţa la Bienala de artă de la Veneţia. În timpul vieţii sale, Brauner a avut expoziţii personale în oraşe precum New York şi Londra.

În prezent, lucrările sale se regăsesc în cele mai importante muzee din lume, între care şi Metropolitan Museum of Art din New York.

Te-ar mai putea interesa și
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, de la un lac din Slovenia și brațul secundar al Dunării din Serbia,......
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE. Date parțiale
Conform rezultatelor parțiale, 50,1% dintre islandezii care au votat au fost împotriva propunerii guvernului de a relua ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...