Fiul lui Warren Buffett: M-am pregătit toată viaţa pentru a conduce Berkshire Hathaway

Howard Buffett, 58 de ani, fiul miliardarului american Waren Buffet, spune că s-a pregătit toată viaţa pentru a prelua de la tatăl său, în vârstă de 82 de ani, conducerea grupului Berkshire Hathaway, cu o valoare pe piaţă de 240 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Economica.net - vin, 08 feb. 2013, 13:48
Fiul lui Warren Buffett: M-am pregătit toată viaţa pentru a conduce Berkshire Hathaway

În cele patru decenii la conducerea Berkshire, Warren Buffet, a construit o companie foarte apreciată de investitori prin abilitatea de a aloca capital şi aducerea de câştiguri uriaşe acţionarilor. Buffet a reuşit să înregistreze aceste rezultate printr-o filosofie de a acorda libertate şefilor celor peste 70 de subsidiare ale grupului.

Miliardarul, cel mai mare acţionar al Berkshire, a afirmat că următoarea generaţie de lideri ar trebui să împartă atribuţiile sale actuale între un director general, manageri pentru investiţii şi fiul său Howard, fermier şi filantrop, aflat în board-ul grupului din 1993.

Preluarea conducerii Berkshire de la Warren Buffet ar însemna păstrarea unor practici preţuite timp de decenii, a declarat Howard Buffett într-un interviu pentru Bloomberg. Protejarea culturii Berkshire „înseamnă că trebuie să mă asigur că oamenii simt că au fost trataţi corect, că orice angajament luat de tata faţă de ei rămâne în picioare”, a afirmat el.

„Într-un fel, m-am pregătit pentru asta toată viaţa. Sunt în board-ul Berkshire de 20 de ani. Asta este pregătire”, a afirmat Howard Buffet.

„Tânărul” Buffet este director la Coca-Cola, cel mai mare producător de băuturi răcoritoare, şi a ocupat în trecut postul de şef al departamentului de relaţii cu investitorii la Archer-Daniels-Midland.

Tranziţia către o a doua generaţie Buffet la conducerea Berkshire are sens doar dacă Howard Buffett nu are atribuţii operaţionale, a declarat Jeff Matthews, acţionar Berkshire.

„Tatăl a încurajat politici care recompensează oamenii în funcţie de merite şi nu de relaţii. Rolul de preşedinte nu este acelaşi lucru cu director general. Rolul preşedintelui este de a păstra cultura Berkshire, iar când priveşti lucrurile aşa, Howard este probabil cel mai potrivit”, a declarat Matthews.

Warren Buffett a anunţat anul trecut că board-ul Berkshire a ales un manager pentru postul de director general, fără a numi persoana. De asemena, miliardarul a cedat unor manangeri de investiţii o parte mai mare a atribuţiilor de supraveghere a portofoliului de acţiuni al Berkshire.

Howard Buffett este al doilea dintre cei trei copii ai miliardarului şi singurul aflat în consiliul de administraţie al Berkshire. Howard locuieşte la o fermă din statul Illinois, însă călătoreşte prin întreaga lume ca director al fundaţiei Howard G. Buffett, ale cărei obiective sunt sprijinirea fermierilor care practică agricultura de subzistenţă şi rezolvarea conflictelor legate de deficitul de alimente.

Fiul lui Warren Buffet ar putea, însă, să fie nevoit să renunţe la unul dintre angajamentele actuale dacă-i urmează tatălui său şi anume la cel de ajutor de şerif în rezervă în Macon County, Illinois.

„Probabil nu va mai fi în regulă să-mi pun pistolul şi să ies pe stradă cu şeriful dacă voi avea o asemenea responsabilitate. Vor fi unele lucruri pe care nu le voi face, sau pe care nu va trebui să le fac, iar asta nu este o problemă. Dar fac asta acum, pentru că am posibilitatea”, a spus Howard Buffett.

Te-ar mai putea interesa și
Beko modernizează hub-ul logistic din Căteasca, Argeș, care deservește 22 de piețe
Beko modernizează hub-ul logistic din Căteasca, Argeș, care deservește 22 de piețe
Beko România a investit aproximativ 1,3 milioane de euro în modernizarea HUB-ului logistic pentru piese de schimb din Căteasca, județul Argeș, un proiect care consolidează rolul României în......
VIDEO Metroul de Cluj: încep investigațiile arheologice în zona centrală
VIDEO Metroul de Cluj: încep investigațiile arheologice în zona centrală
Documentațiile pentru puțul de lansare a "cârtițelor" pentru Metroul din Cluj au fost aprobate iar în preioada următoare ...
UE investighează hotărârea arbitrală prin care România este obligată să compenseze investitori din domeniul energiei
UE investighează hotărârea arbitrală prin care România este obligată să compenseze investitori din domeniul energiei
Comisia Europeană a lansat miercuri o investigaţie aprofundată pentru a evalua dacă o hotărâre arbitrală, prin care ...
Parteneriat între Burger King și platforma Wolt pentru a reduce prețurile cu până la 35%
Parteneriat între Burger King și platforma Wolt pentru a reduce prețurile cu până la 35%
Lanțul de restaurante Burger King reduce prețurile cu până la 35% la unele combo-uri vândute exclusiv prin aplicația ...