Cum să nu iei ţeapă atunci când îţi cumperi casă

Problemele la achiziţionarea unei locuinţe se pot ivi nu numai din perspectiva actelor. Viitorul proprietar trebuie să se asigure că nu risipeşte banii pe o locuinţă care va necesita alte cheltuieli neprevăzute.
Nicu Stan - D, 27 nov. 2011, 18:22

Nu de puţine ori, cei care au cumpărat case fără un minim control al imobilului au constatat la scurt timp probleme, printre care igrasie, învelitoare găurită, fundaţii îmbătrânite, probleme cu instalaţiile, fie ele electrice sau sanitare. Astfel de neplăceri pot fi evitate dacă se apelează la serviciile unui inspector tehnic. Acesta va percepe un tarif de până la 1% din valoarea de vânzare a locuinţei.

Poate fi puţin ţinând cont că în urma neregulilor găsite cumpărătorul mai poate negocia preţul de cumpărare.

Dacă se vrea negocierea preţului, ar fi benefic pentru investiţia actuală şi cele viitoare ca un inspector licenţiat să studieze proprietatea”, a spus pentru RTV.net Alexandra Spirescu, reprezentant magazinuldecase.ro.

În procentul de 1% plătit pentru inspecţia tehnică a proprietăţii imobiliare, cumpărătorul va primi şi un certificat energetic al clădirii. „Apelarea la un expert tehnic în inspecţia proprietăţilor imobiliare nu este o practică des întâlnită în România. În Occident, aproape că nu se tranzacţionează o proprietate fără certificatul de garanţie dat de inspectorul tehnic”, aminteşte Alexandra Spirescu.

Inspecţia casei presupune controlul tuturor elementelor importante, dintre care amintim structura de rezistenţă, instalaţiile electrice şi sanitare, şarpanta, mansarda, dacă aceasta există, precum şi canalizarea şi instalaţiile de încălzire sau răcire.

Trebuie controlaţi pereţii la bază, la interior şi la exterior. Se urmăreşte să nu existe spărturi evidente sau fisuri aparente. De asemenea, fundaţia casei trebuie să nu aibă crăpături. Va trebui făcută o vizită şi în podul casei pentru a se vedea care este condiţia generală a şarpantei – să nu existe fisuri nici aici. În drum spre pod, dacă există mansardă trebuie verificată şi aceasta.

Un element important al clădirii este subsolul. Trebuie controlată izolarea subsolului pentru că aici nu trebuie să existe umezeală.

Nici controlul instalaţiilor nu trebuie omis atunci când cumpăraţi un imobil. Defecţiunile instalaţiilor sanitare se manifestă prin zgomote ciudate, scurgeri de apă, iar canalizarea trebuie să fie în apropierea proprietăţii.

De asemenea, instalaţiile de răcire şi încălzire trebuie controlate. „În cazul în care acestea nu sunt descoperite, proprietarul va pierde bani şi timp pentru remedierea lor”, spune Ciprian Ana, administrator Policons Group.

Consolidarea unui imobil costă între 200 şi 350 de euro metrul pătrat construit, în funcţie de complexitatea lucrării, în funcţie de cât de avariată este clădirea.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
Cel mai mare proprietar de malluri din România vrea să-și dubleze portofoliul la 15 miliarde de euro. Decizia NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle, liderul pieței de centre comerciale din România vizează dublarea valorii portofoliului până la 15 miliarde de euro în următorii cinci ani....
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în ...
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...