Mariano Rajoy, vizat într-un scandal de corupţie, şi-a publicat declaraţia de avere

Premierul spaniol Mariano Rajoy, al cărui nume a fost citat într-un scandal de corupţie, dar care neagă că a primit sume de bani la negru, şi-a publicat sâmbătă declaraţiile de venit şi patrimoniu, relatează AFP.
Economica.net - lun, 11 feb. 2013, 09:31
Mariano Rajoy, vizat într-un scandal de corupţie, şi-a publicat declaraţia de avere

Acest gest de transparenţă din partea lui Rajoy, primul şef de Guvern spaniol care îl face, nu a dezamorsat criticile opoziţiei socialiste, care îi cere demisia. Socialiştii sunt de părere că publicarea acestor documente nu dovedeşte că Rajoy nu a primit sume de bani la negru.

Rajoy a promis în urmă cu o săptămână că va face publice declaraţiile sale de venit şi patrimoniu, dezminţind informaţii de presă care îi citau numele pe o listă cu lideri din cadrul formaţiunii sale politice, Partidul Popular (PP, conservator) ce ar fi primit, timp de mai mulţi ani, plăţi oculte provenind de la întreprinderi private.

Rajoy a publicat pe pagina online a La Moncloa, sediul Guvernului, declaraţiile sale de venit în perioada 2004-2011 şi declaraţiile de patrimmoniu până în 2007.

În această perioadă, liderul PP a primit anual între 112.015 şi 147.620 de euro ca salarii, dar şi „venituri suplimentare, produse de patrimoniul său investit în datoria publică, în valoare şi în bunuri imobiliare”, anunţă Guvernul.

În 2007, ultimul an pentru care sunt furnizate date patrimoniale, bunurile actualului şef al Guvernului, aflat la putere din decembrie 2011, atingeau valoarea de 1,4 milioane de euro.

În 2012, fără să fi completat declaraţia de venit corespunzătoare, Rajoy doar a declarat că a încasat suma de 49.893 de euro net, în calitate de şef al Executivului.

Prin această publicare, Rajoy doreşte să pună capăt implicării sale într-un scandal de corupţie care îi vizează pe lideri PP.

Scandalul a izbucnit ca o bombă pe 18 ianuarie. Cotidianul de centru-dreapta El Mundo a scris că Luis Barcenas, un fost trezorier PP, a distribuit, timp de două decenii, plicuri cu sume cuprinse între 5.000 şi 15.000 de euro unor lideri ai partidului, sume provenind de la întreprinderi private.

Potrivit El Mundo, Rajoy nu s-a atins niciodată de aceste plicuri şi a ordonat să se pună capăt acestei practici, în 2009.

Însă, la 31 ianuarie, cotidianul spaniol de centru-stânga El Pais a mers mai departe, publicând informaţii potrivit cărora actualul premier ar fi primit, în perioada 1997-2008, „plăţi în total de 25.200 de euro pe an”, sub forma unor donaţii provenind de la şefi de întreprinderi, dintre care unii fac obiectul unor anchete pentru corupţie.

El Pais a publicat, în sprijinul afirmaţiilor sale, fotografii ale unor conturi manuscrise ce ar fi fost stabilite în perioada 1990-2008 de către Luis Barcenas şi de către alt trezorier PP, Alvaro Lapuerta.

PP a dezminţit imediat. „Contabilitatea PP este clară, unică, transparentă şi limpede”, a subliniat numărul doi al formaţiunii, Maria Dolores de Cospedal.

Două zile mai târziu, pe 2 februarie, Rajoy a dezminţit ferm orice implicare prsonală şi s-a angajat să îşi publice declaraţiile de venit şi patrimoniu. „Niciodată, repet, niciodată nu am primit şi nici nu am distribuit bani la negru”, a declarat el în faţa membrilor conducerii PP.

El a repetat acest lucru luni, la Berlin, la finalul unui summit germano-spaniol. „Lucrurile de care sunt acuzat sunt false”, a spus premierul.

Opoziţia socialistă i-a cerut să demisioneze la 3 februarie.

Rajoy „trebuie să renunţe la preşedinţia Consiliului de Miniştri” deoarece „nu poate să facă faţă situaţiei foarte grave cu care se confruntă Spania”, a declarat liderul Partidului Socialist Alfredo Perez Rubalcaba, ca reacţie faţă de scandalul ce a provocat indignarea populaţiei.

Publicarea declaraţiilor, sâmbătă, nu a calmat virulenţa socialiştilor. „Spaniolii s-au săturat să aştepte zile la rând răspunsuri”, a declarat Soraya Rodriguez, o purtătoare de cuvânt a Partidului Socialist.

Ea a pus la îndoială importanţa gestului lui Rajoy. „Oare banii la negru apar în declaraţiile de venit? Cum sunt controlate fondurile de reprezentare dacă nu apar?”, a spus ea.

În opinia multor spanioli, acest caz a fost „picătura care a umplu paharul”, într-o ţară sugrumată de o politică de austeritate şi un şomaj de peste 26%.

O petiţie lansată pe Internet prin care se cere demisia lui Rajoy şi organizarea de alegeri anticipate şi-a depăşit joi obiectivul de a strânge un milion de semnături.

Eventualitatea ca Rajoy să demisioneze este, cu toate acestea, considerată puţin probabilă de către analişti.

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...