Cum ştie statul român să facă afaceri. Studiu de caz Agenţia Domeniilor Statului

Agenţia Domeniilor Statului mai are în porofoliu puţin peste 150 de firme. Aproximativ patru din cinci sunt însă în insolvenţă. 
Alina Stanciu - mar, 19 feb. 2013, 22:08
Cum ştie statul român să facă afaceri. Studiu de caz Agenţia Domeniilor Statului

Agenţia Domeniilor Statului (ADS), insituţia care se ocupă de gestionarea patrimoniului de stat, precum şi de  privatizarea societăţilor de stat care deţin terenuri agricole, are în portofoliu nu mai puţin de 154 de societăţi. Dintre acestea, doar 27 mai sunt în funcţiune, restul fiind în insolvenţă.

Afaceri tot mai păguboase

ADS este acţionar la aceste societăţi în proporţii diferite. La numai cinci dintre acestea este acţionar majoritar sau unic, iar după cum reiese din datele furnizate de Agenţie, nici în cazul lor situaţia financiară nu este una pozitivă. Aceste cinci firme au raportat anul trecut pierderi de sute de mii de lei fiecare. Mai mult, trei dintre ele se află în procedură de restructurare, prin vânzare de active.

Un exemplu este SC Agropit Piteşti, o firmă care operează o fermă vegetală şi de animale, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 58.000 de lei, cu 79% mai mică decât cu un an în urmă. De asemenea, compania a avut anul trecut o pierdere netă de aproximativ 118.000 de lei. În 2011, pierderile nete ale societăţii erau şi mai mari- de peste 421.000 de lei. Societatea este în restructurare.

La SC Sericarom SA, o altă firmă la care ADS are participaţia majoritară şi care se ocupă de creşterea animalelor, afacerile au crescut anul trecut faţă de 2011,până la aproximativ 67.400 de lei (creştere de 760%). A trecut însă de pe profit pe pierdere. Astfel, dacă în 2011 compania a raportat la Ministerul de Finanţe un profit net de 263.400 de lei, anul acesta au avut o pierdere de apfroximativ 240.000 de lei.

Pe pierdere a trecut în 2012 şi Agroindustriala Stârmina Baloteşti SA, care a înregistrat  un minus de 212.000 de lei, faţă de un profit de 200.000 de lei în 2011. În schimb, afacerile companiei care activează în comerţ s-au majorat cu 162%, până la 47.000 de lei. Agroindustriala Stârmina este, de asemenea, în proces de restructurare prin vânzare de active.

Agroprodcom Odorheiul Secuiesc, care se ocupă cu activităţi auxiliare pentru creşterea animalelor, a raportat în 2012 afaceri de 47.000 de lei şi o pierdere de peste 99.200 de lei. Cu un an în urmă, firma a raportat afaceri cu 4,2% mai mici, dar şi o pierdere cu 67% mai mică.
Nu în ultimul rând, Agroindustriala Nufăru SA aflată în restructurare, are de doi ani afaceri pe zero şi pierderi de 43.200 de lei.

Menţionăm că pentru celelate 22 dintre cele 27 de firme comerciale aflate în funcţiune şi la care ADS are participaţia minoritară ECONOMICA.NET nu a primit încă datele financiare aferente lui 2012.

 Cum s-a ajuns aici

Întrebaţi de ECONOMICA.NET care este motivul pentru care majoritatea societăţilor din portofoliul insituţiei sunt în insolvenţă, oficialii ADS ne-au spus că în mare parte din cazuri este vorba de companii cu situaţii financiare slabe încă de la preluare. „O mare parte dintre societăţile comerciale aflate în insolvenţă au intrat sub această incidenţă înainte de preluarea acestora în portofoliul ADS sau în primii ani după preluarea acestora, fiind iminentă deschiderea acestei proceduri, în conformitate cu prevederile legale incidente (Legea 85/2006)” au declarat pentru ECONOMICA.NET oficialii ADS. Agroindustriala Stârmina este, de asemenea, în proces de restructurare prin vânzare de active.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...