Vasilescu (BNR): Ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a ajuns la 18%

Ponderea creditelor neperformante în total credite este în prezent de 18%, a declarat, miercuri, la TVR 1, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Adrian Vasilescu.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 19:17
Vasilescu (BNR): Ponderea creditelor neperformante în totalul creditelor a ajuns la 18%

„Banca Naţională este pe fază. N-a scăpat nimic, dar absolut nimic din totalul acestor credite neperformante ca să nu fie provizionate. La sânge a fost controlat şi credit cu credit a fost provizionat. Ele toate sunt garantate 100%. Din păcate, se revarsă totul în sistemul băncilor pentru că, iată, nu mai este profit anul acesta. Ar trebui să ne pese de profitul băncilor deoarece companiile româneşti au nevoie de bani. Banii cu împrumut trebuie să vină de la bănci”, a spus Vasilescu.

În altă ordine de idei, Adrian Vasilescu a ţinut să sublinieze că Banca Naţională nu este ‘Ministerul Băncilor’.

„Banca Naţională este un arbitru. În al doilea rând, este reglementator. (…) Dar, mai departe, gestiunea fiecărei bănci şi-o face banca singură, managementul şi-l face singură. S-ar putea să avem o fuziune în acest an în sistemul bancar şi asta nu depinde de Banca Naţională”, a explicat Vasilescu.

Viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, declara, recent, că nivelul creditelor neperformante este de 17%. În opinia acestuia, nivelul creditelor neperformante va continua să crească pe termen scurt, existând presiuni în acest sens

„Depinde de perspectivele de creştere pe termen scurt ale economiei, de încrederea consumatorilor corporativi şi persoane fizice, dar şi de disponibilitatea băncilor de a mai da credite. Dacă se relansează creditarea într-o manieră sustenabilă, acest raport al creditelor neperformante va tinde să se erodeze în timp. Aşteptăm să înceapă să se întâmple acest lucru, dar, pe termen scurt, aşteptăm să existe presiuni pentru creşterea creditelor neperformante”, a spus Popa.

Potrivit acestuia, dacă băncile nu vor fi mai active în restructurarea creditelor neperformante şi în vânzarea lor, ceea ce este de aşteptat să se întâmple într-o manieră ordonată, acestea se vor afla sub presiunea nevoii de provizionare a creditelor neperformante, ceea ce înseamnă marje bancare destul de rigide.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând intervenţia unei patrule de avioane de luptă F-16, au indicat vineri surse......
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia din Canalul Panama face ca unele nave să opteze pentru ocolirea prin Strâmtoarea Magellan
Aglomeraţia mare din Canalul Panama obligă unele nave care transportă gaze lichefiate să recurgă la călătorii neobişnuite, ...