Şeful BRD: Cred că nu s-au făcut erori în acordarea de credite în 2007-2008. Criza este de vină

Restanţele mari ale companiilor, unde unul din trei credite acordate de BRD este neperformant, nu sunt rezultatul unei creditări defectuoase în 2007 şi 2008, ci al crizei prelungite, care a adus firmele mijlocii în imposibilitatea să-şi achite ratele, afirmă preşedintele băncii, Philippe Lhotte.
Economica.net - mie, 13 feb. 2013, 11:43
Şeful BRD: Cred că nu s-au făcut erori în acordarea de credite în 2007-2008. Criza este de vină

„Cred că în 2007 şi 2008 nu s-au făcut erori în acordarea de credite, dar, după patru ani de criză, firmele mijlocii nu mai exportă şi suferă şi au probleme de lichiditate şi dificultăţi în a rambursa creditele”, a spus Lhotte la prezentarea rezultatelor financiare ale băncii pentru 2012.

BRD-Groupe Societe Generale (BRD) a anunţat, miercuri, pierderi pentru 2012 de 332 milioane lei (74,5 milioane euro), după creşterea costului riscului cu 61,6%, la 1,938 miliarde lei, din cauza deteriorării mediului macroeconomic şi a implementării unei metodologii mai prudente de evaluare a garanţiilor.

Lhotte a menţionat că banca a avut de suferit în urma fraudelor descoperite, care au adus un cost suplimentar pentru bancă de 180 de milioane de euro, dar a menţionat că această sumă are un efect marginal, şi mai dăunătoare a fost expunerea mediatică a BRD, pe care o consideră „nedreaptă”.

„Banca a fost victima acestor fraude, descoperite de departamentele noastre de risc (…) Banca a fost precaută, dar este greu să descifrezi aceste scheme de fraudă. Am colaborat cu DIICOT, noi am depus plângerile. Sunt destul de dezamăgit să văd că BRD a fost prezentată aşa în presă, pentru că noi suntem cei care au suferit pierderile”, a comentat Lhotte.

El a precizat că din cele 180 de milioane de euro, peste 100 de milioane de euro au fost provizionate în 2011 şi mai puţin de 80 de milioane de euro în anul trecut, ceea ce nu explică un cost al riscului aşa de ridicat precum cel din 2012.

La finele anului trecut, banca avea o rată de neperformanţă de 33,6% la nivelul companiilor şi de numai 7,8% pe retail. În acelaşi timp, gradul de acoperire cu provizioane este de 51,9%, unul dintre cele mai mici de la nivelul sistemului bancar.

În ciuda rezultatului negativ din 2012, Lhotte a anunţat că banca nu va face tăieri masive de persoanl şi nici restructurare semnificativă a reţelei, care numără peste 900 de agenţii, pentru că reprezintă unul dintre „punctele forte” ale BRD.

„Acţionarii cred în viitorul BRD şi al României. 2012 a fost un episod excepţional (…) Nu vom închide masiv agenţii şi nu vom face disponibilizări în grup. Chiar vom deschide agenţii unde va fi profitabil. Vom recruta în continuare personal. Avem nevoie de experţi în anumite domenii”, a arătat Lhotte.

În fapt, incluzând şi pierderea de anul trecut, oficialii băncii au calculat că BRD a virat din 2001 până astăzi profituri nete de peste 1,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un randament mai mult decât satisfăcător pentru Societe Generale.

Cu toate acestea, Lhotte s-a abţinut să facă previziuni privind evoluţia creditării şi a profitabilităţii băncii în acest an, argumentând că acestea vor depinde foarte mult de cum va evolua economia românească şi mediul extern, dar a menţionat că vor fi luate toate măsurile pentru ca banca să revină pe profit.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...