Carne de cal depistată în lasagna congelată comercializată de reţeaua Real în Germania

Carne de cal a fost depistată, pentru prima dată, într-un lot de lasagna congelată vândut în supermarketuri din reţeaua Real în Germania, a anunţat joi distribuitorul, relatează AFP.
Economica.net - J, 14 feb. 2013, 10:10
Carne de cal depistată în lasagna congelată comercializată de reţeaua Real în Germania

Real a retras, ca o măsură de precauţie, loturi de lasagna comercializate la preţ redus sub marca sa, sub numele „Tip”, iar testele comandate unor laboratoare au relevat prezenţa cărnii de cal miercuri, a recunoscut grupul într-un comunicat publicat pe site-ul său.

Real subliniază că este vorba despre o măsură adoptată „numai din pecauţie, deoarece nu a fost detectat, niciun moment, un risc la adresa sănătăţii consumatorului”.

Grupul de distribuţie, care deţine 316 magazine în Germania, a oferit asigurări că lucrează în colaborare cu autorităţile, furnizorii şi ministerele Agriculturii şi pentru Consum în vederea „adoptării tuturor măsurilor care vor fi necesare pentru ca clienţii să cumpere doar produse ireproşabile”.

„Autorităţile trebuie să verifice ce cantitate de carne de cal se află în aceste produse”, a declarat ministrul pentru Consum Ilse Aigner joi dimineaţa, pentru postul public de televiziune ZDF.

Ea a subliniat totodată că „întreprinderile au reacţionat deja, retrăgând produse suspecte de pe piaţă”.

Lanţul de supermarketuri Edeka, cel mai important distribuitor german de produse alimentare, a lansat, de asemenea, o serie de teste asupra produselor sale, la fel ca vânzătorul de produse congelate la domiciliu Eismann sau lanţul de magazine Kaiser’s-Tengelmann.

Guvernul german a anunţat miercuri, pentru prima dată, că are suspiciuni în legătură cu posibile etichetări incorecte de lasagna livrată unui angrosist din landul Rhenania-Westfalia de Nord, cel mai populat din Germania.

Autorităţile germane au fost avertizate în acest sens marţi seara de către omologii lor luxemburghezi, prin intermediul unui sistem de alertare la nivel european.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat, marţi seara, o campanie de testare ADN în toate ţările membre şi o coordonare a anchetelor de către Europol, la finalul unei reuniuni de criză, la Bruxelles.

În afară de efectuarea a 2.500 de teste ADN pe teritoriul întregii Europe asupra unor produse din carne de vită, UE cere statelor membre să procedeze la aproximativ 4.000 de controale vizând detectarea eventualei prezenţe a fenilbutazonei, un antiinflamator pentru cai, care ar face carnea improprie pentru consum.

Scandalul a izbucnit odată cu descoperirea săptămâna trecută, în Marea Britanie, de lasagna marca Findus ce conţinea carne de cal şi era etichetată ca fiind carne de vită. Această lasagna a fost produsă de către subcontractorul francez Comigel.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...