Ponta: Să fie sancţiuni dure pentru carnea de cal; lecţia noastră-să nu mai stăm cu capul în pământ!

Premierul Victor Ponta a declarat agenţiei MEDIAFAX, după ce Guvernul de la Paris a anunţat că firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, că trebuie aplicate sancţiuni dure, iar lecţia pentru România este să nu mai accepte tot timpul să stea cu capul în pământ.
Economica.net - J, 14 feb. 2013, 19:12
Ponta: Să fie sancţiuni dure pentru carnea de cal; lecţia noastră-să nu mai stăm cu capul în pământ!

„În primul rând, sunt foarte bucuros că lucrurile s-au clarificat atât de repede şi că a rezultat clar că România a respectat toate regulile şi standardele europene. Am fost mulţumit de modul în care au reacţionat şi au acţionat, rapid, Ministerul Agriculturii şi Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară, acum sigur că trebuie date sancţiuni dure pentru firma din Franţa şi pentru ceilalţi vinovaţi, dar cea mai importantă lecţie pentru noi este că nu trebuie să acceptăm tot timpul postura de vinovaţi şi cu capul în pământ. Când apar probleme, trebuie să verificăm şi dacă suntem vinovaţi de ceva, sigur că recunoaştem, dar dacă nu, trebuie să fim mai demni şi mai bătăioşi în raporturile cu partenerii noştri europeni. A fost o lecţie foarte bună”, a spus Ponta.

El a arătat că Guvernul român a acţionat bine şi rapid, că francezii au fost foarte corecţi şi a mulţumit Ministerului Agriculturii din Franţa pentru fair-play-ul cu care a acţionat în relaţia cu autorităţile române.

„Francezii au fost foarte corecţi şi vreau să mulţumesc Ministerului Agriculturii din Franţa, care a fost extrem de fair-play cu noi. Cred că de acum încolo aşa trebuie să acţionăm: rapid, hotărât şi demn”, a mai spus Ponta pentru MEDIAFAX.

Firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, conform anchetei realizate de Guvernul de la Paris, care a suspendat autorizaţia de procesare a cărnii pentru această companie, relatează AFP.

Conform unor surse citate de ziarul francez Le Parisien, compania Spanghero ar fi cumpărat 42 de tone de carne de cal, la începutul lunii ianuarie, de la o firmă cipriotă.

Inspectori sanitar-veterinari vor efectua percheziţii în depozitele companiei, iar autorizaţia de funcţionare ar putea fi retrasă definitiv, a declarat ministrul Agriculturii, Stéphane Le Foll.

„Spanghero este vinovată de înselătorie economică şi va exista o acţiune în justiţie”, a confirmat Benoît Hamon, ministrul pentru Protecţia consumatorului.

„Compania ştia că revindea carne de cal etichetată drept vită”, a spus Hamon.

Ministrul a subliniat că firma Comigel, care a produs lasagna cu carne de cal, a fost indusă în eroare. „Comigel ştia că era carne de vită”, a spus el.

„Însă şi această companie franceză a dat dovadă de neglijenţă pentru că a omis efectuarea de verificări la uzina sa din Luxemburg. În primul rând, eticheta nu era conformă cu legislaţia franceză. În al doilea rând, la decongelare, ar fi trebuit să îşi dea seama că nu era aceeaşi culoare ca cea a vitei”, a explicat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac cu mari condiții și supraveghetor independent-CONFIRMARE
Premieră cu firma fondată de Ion Țiriac aprobată de Consiliul Concurenței. Campion Broker, preluat de Allianz Țiriac ...
Consiliul Concurenței a dat acordul final pentru preluarea Campion Broker, intermediar de asigurări de top 10, de către Allianz Țiriac, firmă fondată de Ion Țiriac și al doilea mare jucător......
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit ...
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...