Curtea Constituţională dezbate în 27 februarie sesizarea privind Statutul parlamentarilor

Curtea Constituţională dezbate în 27 februarie sesizarea PDL şi PPDD de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Statutului parlamentarilor referitoare la majorarea de la 15 la 45 de zile a termenului în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 09:45
Curtea Constituţională dezbate în 27 februarie sesizarea privind Statutul parlamentarilor

PDL şi PPDD au depus la Curtea Constituţională, în 14 februarie, sesizarea privind proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, adoptat de plenul comun al celor două Camere.

Liderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Cristian Rădulescu, a declarat că sesizarea depusă la CC este semnată de 25 de parlamentari, dintre care 24 sunt ai PDL şi unul este liderul de grup al PPDD din Senat.

„Am depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse ieri (13 februarie – n.r.), în şedinţa Parlamentului, Statutului parlamentarilor. În principal, este vorba despre un termen care este în afara normelor constituţionale, un termen de 45 de zile pe care modificarea la Statut îl introduce, termen în care un parlamentar poate să conteste un raport venit de la ANI şi care ar determina în mod obişnuit demisia parlamentarului respectiv”, a precizat Cristian Rădulescu.

El a arătat că în tot Dreptul românesc şi în tot Dreptul internaţional nu există un termen de 45 de zile, ci unul de 15 zile, aşa cum se prevedea anterior introducerii acestei modificări.

Rădulescu a spus că temeiul în baza căruia s-a atacat Statutul parlamentarilor se referă la articolul 16 din Constituţie, care prevede că în România nu există privilegii şi că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi că nimeni nu este deasupra legii.

Potrivit lui Rădulescu, PDL şi PPDD au atacat la Curte Statutul parlamentarilor arătând că modificările aduse intorduc un termen de 45 de zile, care nu este unul rezonabil.

„Pe de altă parte, la articolul 21 referitor la principiile Dreptului în România, se specifică că părţile în România au dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil. Or, iată că se introduce un termen mult mai lung decât în speţele obişnuite şi pentru cetăţenii obişnuiţi, un termen de 45 de zile care nu este rezonabil”, a spus Rădulescu.

Senatorul PDL a mai spus că, în al treilea rând, prin introducerea acestui termen de 45 de zile, se creează o diferenţiere chiar faţă de celelalte categorii de persoane cu funcţii publice care sunt supuse controlului ANI şi care sunt în continuare sub incidenţa unui termen de 15 zile, în timp ce Statutul parlamentarilor creează un termen de 45 de zile pentru parlamentari.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, în 13 februarie, cu 298 de voturi „pentru”, 101 voturi „împotrivă” şi 36 de abţineri, Raportul privind cererea transmisă de preşedintele Traian Băsescu de reexaminare a Statutului parlamentarilor, în ultima formă a acestuia, stabilită de Comisia de statut.

Comisia parlamentară pentru statutul senatorilor şi deputaţilor a operat modificările propuse la raportul iniţial asupra Statutului parlamentarilor, fiind majorat termenul în care un ales poate contesta un raport al ANI în cazul unei decizii de incompatibilitate, de la 15 la 45 de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti în Marea Neagră şi apoi asupra unei a doua nave, venite să o remorcheze pe......
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
400 de nave sunt în continuare blocate în Golful Persic – Organizaţia Maritimă Internaţională
Circa 400 de nave au rămas izolate în Golf la şase luni după începerea războiului din Iran, mii de marinari din regiune ...
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul ...