Ponta, la CNN: Prima reacţie în cazul cărnii de cal să nu fie supărarea, dar trebuie sancţiuni dure

Prima reacţie a autorităţilor în cazul cărnii de cal nu trebuie să fie supărarea, ci înţelegerea îngrijorării legitime a consumatorilor, în acest caz fiind însă necesar să fie aplicate sancţiuni dure pentru frauda comisă, a declarat, vineri, la CNN, premierul Victor Ponta.
Economica.net - vin, 15 feb. 2013, 21:08
Ponta, la CNN: Prima reacţie în cazul cărnii de cal să nu fie supărarea, dar trebuie sancţiuni dure

„Prima reacţie, cel puţin din partea autorităţilor, nu ar trebui să fie supărarea, ci înţelegerea îngrijorării legitime a consumatorilor. Nu încercarea de a proteja companiile – dacă ar fi fost implicate companii româneşti, aş fi fost primul care ar fi reacţionat şi le-ar fi pedepsit -, cea mai importantă problemă în acest caz este încrederea publică. Este dreptul oricărui consumator să ştie că mâncarea este sigură şi că originea este clară. De aceea, frauda comisă trebuie pedepsită foarte dur şi salut poziţia Guvernului francez în acest caz”, a spus Ponta.

El a arătat că autorităţile române vor colabora pentru îmbunătăţirea procedurilor şi a standardelor europene în domeniu, pentru a fi evitate pe viitor noi fraude.

Firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, conform anchetei realizate de Guvernul de la Paris, care a suspendat autorizaţia de procesare a cărnii pentru această companie, relatează AFP.

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, după ce Guvernul de la Paris a anunţat că firma franceză Spanghero se află la originea etichetării greşite a cărnii de cal, că trebuie aplicate sancţiuni dure, iar lecţia pentru România este să nu mai accepte tot timpul să stea cu capul în pământ.

Te-ar mai putea interesa și
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
ONU avertizează că țările în curs de dezvoltare se prăbușesc sub greutatea dobânzilor pentru datoria publică
Costul datoriei publice în ţările în curs de dezvoltare creşte vertiginos şi pune presiune pe bugete, în detrimentul priorităţilor de dezvoltare, cum ar fi sănătatea şi educaţia, a......
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ENTSOG
UE va fi capabilă să satisfacă cererea de gaze naturale din timul iernii, în ciuda stocurilor extrem de scăzute, susține ...
Uniunea Europeană este capabilă să satisfacă cererea de gaze din timpul iernii, dar stocurile actuale sunt la minime ...
Coreea de Sud a testat prima sa armă hipersonică de fabricație proprie
Coreea de Sud a testat prima sa armă hipersonică de fabricație proprie
Coreea de Sud a efectuat joi un test cu prima sa armă hipersonică produsă pe plan intern, a anunţat biroul prezidenţial ...
OMC și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea comerțului global de mărfuri
OMC și-a îmbunătățit prognoza privind creșterea comerțului global de mărfuri
Comerţul mondial cu mărfuri rezistă mult mai bine decât se preconiza la criza din Orientul Mijlociu, susţinut de adaptarea ...