Proteste violente în Germania: mii de oameni au ieşit în stradă din cauza unui convoi nuclear

Zece poliţişti au fost răniţi la Metzingen, în nordul Germaniei după ce mii de manifestanţi împotriva energiei atomice au încercat să blocheze un drum naţional. Protestatarii s-au adunat pentru a interzice unui convoi nuclear să le tranziteze oraşul.
Economica.net - S, 26 nov. 2011, 06:26

Manifestanţii au aruncat cu sticle, pietre şi materiale pirotehnice în forţele de ordine venite să îi disperseze. Pentru a elibera şoseaua, poliţiştii au fost nevoiţi să apeleze la gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Organizatorii mitingului au anunţat că la protest au participat 3.000 de persoane, dintre care, peste douăzeci au fost afectate de gazele lacrimogene.

De teama mobilizării antinucleare din Germania, atât autorităţile franceze, cât şi cele de la Berlin au oprit pe o perioadă nedeterminată ultimul convoi feroviar cu deşeuri radioactive. Trenul plecase din Vestul Franţei şi avea ca destinaţie oraşul Gorleben, din nordul Germaniei.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...