Guvernul britanic a fost avertizat în urmă cu doi ani pe tema cărnii de cal

Ministrul britanic al Mediului a cerut efectuarea unei investigaţii asupra unor informaţii potrivit cărora Guvernul a fost avertizat în urmă cu doi ani despre posibilitatea ca în reţeaua alimentară să pătrundă carne de cal potenţial dăunătoare, relatează The Guardian în ediţia online.
Economica.net - lun, 18 feb. 2013, 12:27
Guvernul britanic a fost avertizat în urmă cu doi ani pe tema cărnii de cal

Ministrul Owen Paterson a cerut Agenţiei britanice pentru siguranţă alimentară (FSA) să efectueze această investigaţie în urma unor informaţii potrivit cărora Guvernul a fost avertizat în 2011 cu privire la faptul că în reţeaua alimentară pătrunde carne de cal cu posibile urme de medicamente şi că situaţia poate conduce la izbucnirea unui scandal.

„Am discutat acest lucru cu directorul FSA (Food Standards Agency), iar aceasta va verifica înregistrările şi va vedea exact ceea ce s-a spus la vremea respectivă”, a declarat duminică Paterson pentru Sky News.

John Young, un fost manager din cadrul Serviciului pentru Igiena Cărnii, care în prezent face parte din Agenţia pentru siguranţă alimentară, a declarat oentru The Sunday Times că a ajutat la redactarea unei scrisori adresate Departamentului pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale (Defra) în aprilie 2011, scrisoarea care a fost ignorată, a precizat el.

Scrisoarea, adresată fostului secretar Sir Jim Paice de către cel mai important exportator britanic de carne de cal, High Peak Meat Exports, avertiza Guvernul că programul său cu privire la eliberarea de paşapoarte, menit să stopeze carnea ce conţinea fenilbutazonă, un medicament antiiflamator, să ajungă în reţeaua alimentară, este un „fiasco”. Paice a declarat că nu îşi amninteşte să fi văzut avertismentul. „Dacă informaţia s-a aflat la Defra şi nu s-a acţionat în baza ei, este necesară o anchetă. Aş vrea să ştiu de ce nu mi s-a spus despre ea”, a declarat el pentru The Sunday Times.

Defra a declarat că problema paşapoartelor pentru cai „nu are legătură cu faptul că, în mod fraudulos, carne de cal a fost comercializată drept carne de vită”.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...