Oficialii de la Islamabad acuză NATO de uciderea a 25 soldaţi

Pakistanul acuză NATO de uciderea a 25 soldaţi. Potrivit oficialilor de la Islamabad , elicoptere americane ar fi deschis focul nejustificat asupra militarilor pakistanezi în timp ce aceştia patrulau în preajma graniţei cu Afganistanul.
Economica.net - S, 26 nov. 2011, 07:46

Bilanţul anunţat de autorităţile pakistaneze a crescut de la opt morţi la 20 şi apoi la 25, potrivit BBC. Un purtător de cuvânt al armatei a declarat că atacul a avut loc în regiunea tribală a Pakistanului, Mohmand. Autorităţile de la Islamabad au închis deja graniţa ţării pentru transporturile NATO care aprovizionează trupele internaţionale din Afganistan

Incidentul are loc pe fondul unor tensiuni tot mai accentuate între Pakistan şi Alianţa Nord Atlantică. Pakistanul a mai închis graniţele acum un an şi a interzis convoaielor NATO să îi tranziteze teritoriul, după ce bombardamente accidentale ale elicopterelor americane au omorât doi soldaţi pakistanezi.

De cealaltă parte, NATO acuză Pakistanul că găzduieşte membri ai unor reţele teroriste islamice.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...