Proprietarii de maşini pot asista vizual la intervenţia din service sau o pot urmări video

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care dă posibilitatea proprietarilor de autovehicule să asiste vizual, dintr-un spaţiu amenajat, direct sau prin intermediul unei camere de luat vederi, intervenţia din service, dar şi să o conteste, dacă apreciază că aceasta nu este conformă.
Economica.net - mar, 19 feb. 2013, 13:18
Proprietarii de maşini pot asista vizual la intervenţia din service sau o pot urmări video

Proiectul de lege a fost adoptat cu 324 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi 2 abţineri.

Camera Deputaţilor este for decizional.

„Această reglementare oferă şansa proprietarului unui autoturism, beneficiarului unei astfel de intervenţii în service, să asiste la intervenţia care se face propriei maşini, să conteste. Există, începând cu acest act normativ, obligaţia unui Registru de contestaţii. Contestaţia este iniţiativa cetăţeanului. El poate să conteste în mod absurd. Imediat, însă, în termen de şapte zile, există obligaţia RAR să verifice contestaţia respectivă”, a precizat preşedintele Comisiei de Industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, iniţiatorul proiectului.

El a precizat că la un număr de cinci contestaţii se repetă obligatoriu auditul efectuat de către RAR la service-ul în cauză şi dacă auditul are loc de două ori în 12 luni se suspendă licenţa acelui service.

Iulian Iancu a explicat că prevederile noului act normativ reprezintă o provocare pentru service-uri, pentru că trebuie să fie transparente şi să ofere o şansă clientului, explicându-i toate intervenţiile pe care le face la maşină.

„Service-ul trebuie să justifice în acest fel şi costul, uneori foarte ridicat al intervenţiei. În al doilea rând oferă şansa beneficiarului să fie confortabil că el asistă, vede, este sigur că ce se întâmplă la maşina lui este în conformitate cu prestaţia menţionată de către service-ul auto.(…) De asemenea actul normativ instituie şi un set de amenzi pentru categoriile de activităţi contravenţionale în urma încălcării prevederilor acestui act normativ”, a mai spus Iancu.

El a arătat că de la data iniţierii actului normativ o parte din service-urile auto au amenajat deja spaţii de unde un client poate urmări intervenţia la maşina sa sau, în cazul lipsei unui astfel de spaţiu, intervenţia poate fi vizionată prin intermediul unei camere de luat vederi.

„Deci nu facem decât să venim în întâmpinarea service-urilor că vor fi credibile, dar şi al cetăţenilor că nu vor mai fi umiliţi”, a precizat Iancu.

Iniţial, proiectul de lege a fost depus în anul 2010, fiind adoptat de Senat, dar respins de Camera Deputaţilor, forul decizional.

Proiectul a fost depus din nou în 2012. de această dată, actul normativ a fost respins de Senat, dar Comisia de Industrii a Camerei a elaborat un Raport de adoptare, care a fost votat de plenul Camerei, care este şi for decizional.

Potrivit amendamentelor cuprinse în Raportul Comisiei de Industrii, „operatorul economic asigură posibilitatea ca beneficiarul să asiste vizual, într-un spaţiu special amenajat, în condiţii de siguranţă, separat de spaţiul de lucru, în mod direct sau prin intermediul unui sistem video, la modul în care sunt executate activităţile” de service, în care sunt utilizate piesele, ansamblele şi materialele şi în care este efectuată manopera.

La cererea beneficiarului, operatorul economic asigură accesul acestuia la facilitatea de a asista vizual la activitatea de service, iar operatorii economici sunt obligaţi să înregistreze rezultatele verificărilor executate, să menţină dovezi care să demonstreze conformitatea activităţilor executate cu condiţii tehnice şi de calitate impuse, se mai prevede în actul normativ.

Potrivit noii legi, nerespectarea acestor condiţii de către operatorii economici dă dreptul beneficiarului să refuze motivat în scris semnarea recepţiei respectivelor activităţi, prevăzute în devizul de lucrări, şi inclusiv plata acestora, până în momentul în care acesta nu mai are obiecţiuni în ce priveşte realitatea şi calitatea lucrărilor.

Actul normativ stipulează faptul că refuzul motivat în scris al semnării recepţiei de către beneficiar reprezintă o contestaţie care se înregistrează în registrul contestaţiilor al operatorului economic.

Te-ar mai putea interesa și
Recesiunea se accentuează în România! BCR revizuiește în jos prognoza PIB-ului pentru 2026 la -0,7%, față de cea inițială de -0,3% 
Recesiunea se accentuează în România! BCR revizuiește în jos prognoza PIB-ului pentru 2026 la -0,7%, față de cea inițială ...
După publicarea ultimelor date privind evoluția PIB-ului României în trimestrul al doilea, BCR revizuiește în sens negativ perspectivele de recesiune economică, adâncind-o de la minus 0,3%......
Șeful AIEA Rafael Grossi spune că o uzină secretă siriană din timpul lui Bashar al-Assad era configurată pentru construirea de arme nucleare
Șeful AIEA Rafael Grossi spune că o uzină secretă siriană din timpul lui Bashar al-Assad era configurată pentru construirea ...
O facilitate secretă siriană, care datează din timpul regimului fostului preşedinte Bashar al-Assad, era configurată ...
Anytime își consolidează prezența în Cipru prin achiziția portofoliului Gan Direct Insurance
Anytime își consolidează prezența în Cipru prin achiziția portofoliului Gan Direct Insurance
Anytime, brandul digital al Interamerican Group, parte a Grupului Achmea, anunță că achiziționează portofoliul de asigurări ...
Fermierii solicită de urgență sprijin financiar pentru achiziția de îngrășăminte: Numeroase exploatații vor fi obligate să reducă dozele de fertilizare sau să diminueze suprafețele cultivate
Fermierii solicită de urgență sprijin financiar pentru achiziția de îngrășăminte: Numeroase exploatații vor fi obligate ...
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România solicită autorităților un ajutor direct pentru achiziția ...