Guvernul Bulgariei a demisionat

Premierul bulgar a anunţat demisia Guvernului în Parlament
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 07:41
Guvernul Bulgariei a demisionat

„Avem demnitate şi onoare. Poporul este cel care ne-a încredinţat puterea, astăzi noi i-o dăm înapoi”, a declarat Boiko Borisov.

Din moment ce în mod normal alegerile sunt prevăzute pentru iulie, demisia Guvernului le va devansa doar cu câteva săptămâni.

„Nu voi participa la un Guvern în care poliţia bate oameni şi în care ameninţările cu proteste înlocuiesc dezbaterea politică”, a adăugat el.

Premierul a anunţat că demisia va fi depusă oficial la prânz, după ultima reuniune a Guvernului.
Demisia are loc în urma unor proteste de amploare faţă de valoarea facturilor la electricitate şi căldură, sute de mii de cetăţeni exprimându-şi nemulţumirea în stradă. Manifestaţiile de la Sofia s-au soldat cu 28 de răniţi, între care cinci poliţişti, marţi şi miercuri.

Un tânăr bulgar şi-a dat foc miercuri dimineaţa în faţa primăriei de la Varna (est). Bărbatul în vârstă de 36 de ani a fost spitalizat într-o stare critică, având arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, potrivit unei purtătoare de cuvânt a spitalului local.

Un alt tânăr bulgar s-a autoincendiat marţi la Veliko Târnovo (centru), pe o trecere de pietoni, după care a murit din cauza rănilor. Poliţia a afirmat că acesta suferea de tulburări psihice.

Vicepremierul şi Ministrul de Finanţe al Bulgariei au demisionat ieri.

Bulgaria a fost cuprinsă de proteste la sfârşitul săptămânii trecute. Populaţia a cerut scăderea facturilor la energie electrică.

Principala revendicare a protestatarilor este renaţionalizarea celor trei societăţi de distribuire a energiei electrice, deţinute în prezent de companiile cehe CEZ şi EnergoPro şi cea austriacă EVN.

Premierul conservator Boiko Borisov a promis marţi o reducere cu 8 la sută a preţurilor la energie începând din martie. În afară de aceasta, o procedură de retragere a licenţei de distribuţie a energiei a fost lansată împotriva societăţii cehe CEZ, care are drepturi exclusive pentru distribuirea energiei electrice în vestul ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...