Acţiunile europene deschid în scădere

Acţiunile europene au deschis miercuri în scădere, de la maximul a trei săptămâni, în contextul raportării de rezultate financiare de către companii, în timp ce bursele din Asia au închis în creştere, iar contractele futures pentru indicii bursieri din SUA nu au înregistrat variaţii semnificative.
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 09:12
Acţiunile europene deschid în scădere

Credit Agricole a pierdut 1,2%, după ce a raportat o pierdere peste aşteptări în trimestrul al patrulea, datorată amortizării fondului comercial la divizia din Italia şi la cea de investment banking, potrivit Bloomberg. Deutsche Lufthansa a pierdut 3,6%, întrucât a anunţat că va suspenda plata de dividende pentru prima dată din 2010 cu scopul de a-şi consolida rezervele financiare.

Indicele Stoxx 600 a coborât cu 0,3%, urmând şedinţei de marţi, când a închis la cel mai ridicat nivel începând cu 29 ianuarie.

„În pofida revenirii încrederii în Europa anul trecut, a evoluţiei bune din SUA şi creşterilor din Asia, traderii sunt precauţi. Principalul eveniment pentru miercuri este publicarea discuţiilor de la şedinţa conducerii Rezervei Federale americane, după închiderea pieţelor din Europa, astfel că traderii ar putea decide să rămână prudenţi până mâine”, a declarat Jonathan Sudaria, trader la Capital Spreads din Londra.

Pe marile burse din Europa, indcii DAX (Frankfurt) şi FTSE 100 (Londra) au stagnat, iar CAC 40 (Paris) a pierdut 0,1%.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...