O nouă grevă generală în Grecia

O grevă generală va avea loc, miercuri, în Grecia, în semn de protest faţă de continuarea măsurilor de austeritate cerute de creditorii săi, UE şi FMI, ai căror reprezentanţi sunt aşteptaţi la Atena pentru a verifica punerea în aplicare a acestora, relatează AFP.
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 10:10
O nouă grevă generală în Grecia

Ziua de acţiune, prima din acest an, organizată la apelul centralelor sindicale Adedy (public) şi GSEE (privat), va perturba transporturile, în special pe cele aeriene, din cauza întreruperii activităţii în cursul zilei de către controlorii de trafic aerian.

Trenurile şi serviciile de transport urbane vor fi, de asemenea, afectate, în timp ce vapoarele ce deservesc insulele vor rămâne la chei.

Succedând greva generală din noiembrie şi peste zece de la începutul crizei în Grecia, în 2010, protestul va culmina cu o manifestaţie în centrul Atenei la prânz.

Aceasta va perturba, de asemenea, funcţionarea administraţiilor, şcolilor şi spitalelor, în timp ce sindicatele avocaţilor şi comercianţilor s-au alăturat protestului.

Îndreptându-se împotriva noilor măsuri de austeritate pe care ţara îndatorată a trebuit să le adopte în această toamnă pentru a rămâne sub perfuzia financiară internaţională, GSEE şi Adedy au făcut apel la mobilizare ca ripostă la decizia Guvernului de a sparge două greve recente, cea de la metroul din Atena şi cea a marinarilor, recurgând la rechiziţie.

GSEE a asigurat într-un comunicat că luptă „pentru convenţiile colective, măsurile împotriva şomajului”, a cărui rată a ajuns la 27 la sută, „şi pentru salvgardarea drepturilor democratice”.

Adedy vrea să contracareze concedierea funcţionarilor, în timp ce creditorii vor să reducă numărul lor.

În timp ce ţara traversează al şaselea an de recesiune, principalul partid de opoziţie, Syriza, reprezentând stânga radicală, a cerut o mobilizare masivă pentru „a înlătura cât mai repede posibil” Guvernul de coaliţie dreapta-stânga moderat, condus de conservatorul Antonis Samaras.

Poliţia a prevăzut un dispozitiv important pentru a împiedica o degenerare a manifestaţiei, frecventă în timpul manifestaţiilor antiausteritate din Grecia.

Greva constituie un avertisment social înainte de sosirea aşteptată, până la începutul lui martie, la Atena a creditorilor (UE-BCE-FMI), care urmează să analizeze modul în care ţara îşi respectă angajamentele de austeritate şi reforme.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...