FIFA vrea legi mai stricte privind pariurile

Conducătorii fotbalului mondial şi-au exprimat, miercuri, hotărârea de a combate "cancerul" meciurilor trucate şi dorinţa aplicării unor legi mai stricte împotriva "sindicatelor crimei", aflate la originea a sute de scandaluri privind pariurile, informează AFP.
Economica.net - mie, 20 feb. 2013, 13:34
FIFA vrea legi mai stricte privind pariurile

„Toleranţa zero” dorită de FIFA trebuie să fie susţinută de „politici de înăsprire a legilor”, a declarat directorul de securitate al forului mondial, Ralf Mutschke, la o reuniune cu Interpol, începută, miercuri, la Kuala Lumpur.

Această reuniune are loc la 15 zile după dezvăluirile privind peste 700 de meciuri din întreaga lume ce au fost trucate.

Conform Europol, 380 de meciuri suspicioase au fost indentificate în Europa, toate fiind legate de un grup infracţional cu baza în Singapore.

„Suntem gata să muncim împreună pentru a elimina acest cancer al fotbalului. Confederaţia Asiatică de Fotbal nu se va opri până când acest flagel nu va dispărea complet din Asia”, a declarat preşedintele interimar al AFC, Zhang Jilong, într-o alocuţiune rostită în faţa a 150 de reprezentanţi asiatici ai guvernelor, cluburilor, jucătorilor şi arbitrilor.

El a admis însă ulterior, pentru AFP, că va fi dificil să se elimine trucarea meciurilor, în special în Asia, unde astfel de pariuri sunt răspândite şi extrem de profitabile.

„Noi îi pedepsim pe jucători şi pe arbitri pe viaţă, dar criminalii rămân liberi, fără să fie judecaţi. Asta trebuie să se schimbe. Trebuie să cerem insistent ca legislaţiile să fie schimbate. Multe ţări nu au cadrul legislativ pentru a combate manipularea meciurilor”, a declarat Ralf Mutschke.

Departamentul juridic al FIFA va participa, în luna mai, la Berlin, la o reuniune a miniştrilor europeni ai Sporturilor, în perspectiva modificării cadrelor legislative.

Te-ar mai putea interesa și
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la......
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Bolojan: Propunerea pentru şefia SRI ar fi avut şanse să treacă de Parlament după formarea fostei coaliţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că o propunere pentru şefia SRI ar fi avut şanse să întrunească ...
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Fritz: În 30 de zile îmi va înceta mandatul de primar; echipa de viceprimari va prelua interimar conducerea Primăriei
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, vineri, că în urma promulgării Legii ANI de către preşedintele ...
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. Mă bucur şi eu când li s-au născut copiii
Bolojan, despre SPP: Şi eu îi cunosc pe nume pe ofiţerii care mă însoţesc. Am început să aflu ce e cu familiile lor. ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va susţine la nivel parlamentar măsuri instituţionale menite ...