UE nu se pronunţă încă în problema interzicerii comerţului cu urşi polari

Uniunea Europeană a anunţat joi că nu s-a pronunţat cu privire la propunerea Statelor Unite ale Americii de a interzice în totalitate comerţul internaţional cu blană de urs alb, specie ameninţată de schimbările climatice şi de braconieri.
Economica.net - J, 21 feb. 2013, 21:54
UE nu se pronunţă încă în problema interzicerii comerţului cu urşi polari

Statele Unite ale Americii, sprijinite de Rusia, vor să obţină adoptarea unei astfel de interdicţii în martie la Bangkok cu ocazia reuniunii CITES, organizaţie afiliată ONU însărcinată cu protejarea speciilor pe cale de dispariţie, transmite AFP. ‘Poziţia comună actuală a UE cu privire la propunerea americană este o poziţie deschisă sau neutră’, ceea ce înseamnă că cele 27 de state membre nu sunt ‘nici favorabile, nici defavorabile’, a explicat Marcella Smyth, purtătoare de cuvânt a preşedinţiei irlandeze a UE.

‘Vom continua să lucrăm cu Statele Unite ale Americii şi cu toate părţile implicate în vederea elaborării unei propuneri de compromis’, a adăugat ea.

Propunerea americană vizează trecerea urşilor polari din Anexa II a CITES – lista speciilor al căror comerţ internaţional poate fi autorizat, dar este ‘strict controlat’ – la Anexa I a speciilor cele mai ameninţate a căror comercializare este interzisă. Mai multe ţări din UE, printre care Marea Britanie, Germania şi Belgia, sunt favorabile acestei propuneri, dar nu şi Franţa, care consideră că ‘topirea banchizei’ reprezintă ‘adevărata ameninţare’ pentru această specie.

Populaţia de urşi polari, în declin, ar număra între 20.000 şi 25.000 de specimene care trăiesc în principal în Canada, dar şi în SUA, Rusia, Groenlanda /Danemarca/ şi Norvegia, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel și cât costă o vilă
FOTO Investiție de 10 milioane de euro lângă Brașov: Cum arată casele alpine dezvoltate de grupul Teleferic Grand Hotel ...
Proprietarii Teleferic Grand Hotel din Poiana Brașov au finalizat un proiect rezidențial cu 32 de vile și 12 apartamente în Cristian, județul Brașov. Investiția în proiect a fost de 10......
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Cum văd românii evoluţia preţurilor în următoarele şase luni – INSCOP
Un procent de 86,1% dintre români se aşteaptă ca preţurile să se majoreze în următoarele şase luni, procent în uşoară ...
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a urcat la 5,6% – ARB
Rata de neperformanţă la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creştere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie ...
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe pregătirea pentru iarnă
Anunţ pentru bucureşteni. „Când pornește căldura la bloc” – Termoenergetica a comunicat când începe ...
Termoenergetica informează că, de la 1 octombrie, va începe etapizat încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare ...