Germania nu vrea să domine Europa. Cine spune asta

Preşedintele german Joachim Gauck a dat asigurări că ţara sa nu aspiră să domine Europa, într-o pledoarie proeuropeană susţinută vineri, la Berlin, în contextul unor temeri cu privire la un diktat german apărute în cursul crizei în anumite ţări din zona euro, relatează AFP.
Economica.net - vin, 22 feb. 2013, 14:16
Germania nu vrea să domine Europa. Cine spune asta

„Nu văd pe nimeni între politicienii din Germania care să aspire la un diktat german (…). Mai multă Europă nu vrea să însemne, în Germania, o Europă germană. Pentru noi, mai multă Europă înseamnă o Germanie europeană!”, a declarat Gauck.

„Nu vrem să intimidăm pe nimeni”, a subliniat el în primul discurs important despre UE pe care îl susţine de la preluarea şefiei statului, în martie 2012, în faţa a aproximativ 200 de persoane reunite cu această ocazie la reşedinţa prezidenţială din Berlin.

Şeful statului german, care deţine o funcţie mai degrabă onorifică, a insistat asupra faptului că Germania, considerată „bolnavul Europei” în urmă cu zece ani, a întreprins măsuri care au făcut-o mai competitivă şi că ea vrea să împărtăşească această experienţă, fiind conştientă de faptul că nu există o soluţie unică la criză.

Cu emoţie, Gauck, un fost cetăţean est-german, a insistat asupra a ceea ce germanii datorează Europei, după al Doilea Război Mondial şi prăbuşirea regimului nazist.

„Ţării noastre i-au fost furnizate ajutor şi solidaritate după război. Nu am fost supuşi, în urma lipsei noastre de măsură, unei existenţe de paria, în afara familiei naţiunilor”, a continuat el.

De asemenea, preşedintele german i-a îndemnat cu forţă, pe britanici, să rămână în cadrul UE, după ce premierul britanic David Cameron a promis, în ianuarie că, în cazul în care va fi reales, va organiza un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE.

„Dragi englezi, scoţieni, galezi, irlandezi de nord şi noi cetăţeni britanici, vrem să rămâneţi cu noi! Avem nevoie de experienţa voastră de cea mai veche democraţie parlamentară, avem nevoie de tradiţiile voastre, de sobrietatea voastră şi de curajul vostru!”, a spus Gauck.

El a amintit cât de mult datorează Europa Marii Britanii, care a rezistat în mod curajos în al Doilea Război Mondial. „Este Europa voastră (…). Mai multă Europă nu trebuie să însemne (o Europă) fără voi!”, a subliniat şeful statului german.

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...