Cum scapi de „gaura” de pe cardul de credit

În cazul în care ai o datorie pe card poţi transfera creditul la o altă bancă printr-un împrumut de consum sau un alt card de credit
Economica.net - S, 23 feb. 2013, 08:38
Cum scapi de

Prin transferul creditului la altă bancă, cu ajutorul unui împrumut de consum sau al altui card de credit, o parte din datoria pe care ai acumulat-o pe card poate să fie ştearsă.

Datoriile acumulate pe cardul de credit se supun aceloraşi reguli ca un împrumut de consum, cel puţin din perspectiva posibilităţii de refinanţare în condiţii mai bune. Tocmai de aceea, dacă aţi acumulat datorii importante de card şi simţiţi că nu mai puteţi ieşi din cercul vicios al dobânzilor, refinanţarea este o soluţie. Bancile permit atât refinanţarea printr-un credit de consum simplu cât şi prin intermediul unui nou card de credit.
Cele mai noi oferte presupun însă refinanţarea cardului de credit …tot printr-un card de credit. Mai exact, datoria este transferată la noua bancă, dar condiţiile de rambursare pot fi preferenţiale.

 

Citeşte mai multe pe subiect pe Capital.ro

Te-ar mai putea interesa și
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date ar putea ajunge la 1,8 trilioane de dolari, până în 2050 (raport)
Investiţiile anuale în centre de date, infrastructura din spatele sistemelor de Inteligenţă Artificială (AI), vor creşte la nivel global de la un nivel estimat la 560 de miliarde de dolari, în......
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Siegfried Mureșan spune că obictivul lui e să scadă TVA la 19%
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a delcarat că obiectivul lui e să scadă cota de TVA la loc la 19% imediat ce țara ...
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, se va întâlni cu Trump, în SUA, în această săptămână
Beijingul a confirmat luni vizita de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA săptămâna aceasta, precum şi obiectivul ...
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Amendă de 403 milioane de euro pentru Google, de la UE: nereguli în tratarea datelor de localizare
Comisia pentru Protecţia Datelor din Irlanda (DPC) a anunţat luni că a amendat Google cu 403 milioane de euro pentru nereguli ...