Italia: Vot de protest şi participare scăzută la alegerile legislative

Rezultatele scrutinului sunt aşteptate cu nerăbdare în zona euro şi în Europa, în general, care se întreabă dacă Italia va avea un guvern stabil, cu o majoritate solidă, şi care sunt şansele fostului comisar european Mario Monti, perceput ca un garant al seriozităţii şi stabilităţii, să intre într-un guvern, în cazul în care coaliţia de centru-stânga obţine victoria.

Secţiile de votare au fost deschise la ora locală 7.00 (8.00, ora României) şi vor fi închise la ora locală 15.00 (16.00, ora României), în contextul în care condiţii meteorologice nefavorabile – freezing rain în sud şi ninsoare în mai multe regiuni din nord – au contribuit duminică, prima zi de scrutin, la o prezenţă scăzută la urne. După închiderea secţiilor, rata prezenţei era de 55,17%, mai mică cu şapte la sută în comparaţie cu cea de la alegerile din 2008.

În absenţa unor îndemnuri în acest sens din partea politicienilor, toată presa italiană titra despre această scădere considerată spectaculoasă a participării la vot şi prezenta bilanţuri „amare” ale campaniei.

„Responsabilitate necesară”, pleda cel mai important cotidian italian, Il Corriere della Sera, aşteptând să afle, luni seara, cine va guverna Italia, care pare să fie, după toate probabilităţile, liderul coaliţiei de centru-stânga Pier Luigi Bersani.

Influentul ziar din Milano, de centru-dreapta, descrie „o ţară «dezorientată», absenţa reformelor, palate (ale puterii) goale, (o) vacanţă a puterii”, într-un moment în care „rămânem şi fără papă”.

„Italia întoarce spatele politicii, fuge de urne şi îşi marchează asfel protestul”, apreciază ziarul de stânga Il Fatto Quotidiano, care observă o „dezertare a maselor” în anumite oraşe „sinistrate” din punct de vedere economic atât în sud, cât şi la Reggio, în Calabria.

Îngrijorarea este palpabilă în privinţa degajării unei majorităţi stabile, în contextul în care se pare că numeroşi italieni au votat împotriva austerităţii, care le-a sporit povara fiscală.

Patru mari coaliţii se înfruntă, şi anume una de centru condusă de către premierul demisionar Mario Monti, una de centru-dreapta condusă de către predecesorul său Silvio Berlusconi, una de stânga condusă de către Pier Luigi Bersani şi cea a fostului actor de comedie Beppe Grillo.

Potrivit ultimelor sondaje disponibile, Partidul Democrat (PD) al lui Bersani a pornit de pe prima poziţie cu aproape 34% din intenţiile de vot. Dar nu este sigur că poate garanta, ulterior, o stabilitate politică.

El ar putea să obţină o victorie în Camera Deptaţilor, fără să dispună de o majoritate suficientă în Senat, vizat de reguli electorale diferite, dar având o importanţă politică identică.

Beppe Grillo, singurul care a efectuat o campanie reală pe teren, străbătând Italia într-un „tsunami-tur”, ar putea tulbura jocul. Catalizator al angoaselor produse de criză – în rândul şomerilor tineri şi patronilor de afaceri -, vociferând împotriva partidelor tradiţionale, el îi seduce pe unii cu un program considerat „populist” de către adversarii săi, program care include, între altele, introducerea unui venit minim în valoare de 1.000 de euro, reducerea salariilor politicienilor şi ieşirea din zona euro.

Altă necunoscută este scorul lui Silvio Berlusconi – plecat de la putere huiduit, în noiembrie 2011, lăsând o Italie aproape asfixiată financiar -, care a înregistrat o revenire spectaculoasă în sondaje, după ce s-a concentrat, în campanie, pe tema scăderii impozitelor, ajungând stânga din urmă, la doar câteva puncte procentuale.

În ceea ce îl priveşte pe Monti, care se bucura de o foarte bună popularitate după ce a restabilit credibilitatea Italiei pe pieţe, riscă să suporte consecinţele politicii sale de austeritate.