Marea Britanie ar putea introduce un card de identitate contracost pentru imigranţii din UE – presă

Ministerul britanic de Interne a anunţat luni că în acest an ar putea introduce o taxă în valoare de 55 de lire sterline (aproximativ 64 euro) pentru imigranţii din UE ce vor solicita în mod voluntar eliberarea unui card de identitate, relatează The Guardian în ediţia electronică.
Economica.net - mar, 26 feb. 2013, 06:07
Marea Britanie ar putea introduce un card de identitate contracost pentru imigranţii din UE - presă

Publicaţia consideră că acesta este un indiciu al faptului că Londra s-ar pregăti să oblige milioane de cetăţeni europeni rezidenţi în Marea Britanie să solicite un asemenea card de identitate, adăugând că autorităţile studiază posibilitatea ca acest card să poată deveni obligatoriu.

Un secretar de stat pentru Migrare, Mark Harper, a declarat la începutul lunii că se examinează posibilitatea introducerii unui program în acest sens, care să vizeze românii, bulgarii, dar şi ceilalţi cetăţeni europeni. El a sugerat că orice cetăţean din Europa ce vine în Marea Britanie pentru o perioadă mai mare de trei luni ar putea să fie nevoit să solicite un card european de reşedinţă pentru a obţine acces la servicii publice, inclusiv la ajutoare sociale.

Ideea a fost lansată de către parlamentarul conservator Philip Hollobone, care a spus că Spania „intrerpretează (deja) directiva privind libera circulaţie mult mai robust”, solicitând cetăţenilor UE să se înregistreze în cazul unei şederi de peste trei luni şi să notifice orice schimbare de adresă sau stare civilă.

Harper mai declara că o înregistrare obligatorie ar permite autorităţilor britanice în domeniul migraţiei să verifice dacă persoanele respective au venit în Marea Britanie să studieze, să caute un loc de muncă sau dacă se pot întreţine singure.

Potrivit legislaţiei europene, scrie The Guardian, o înregistrare obligatorie nu poate fi aplicată doar românilor şi bulgarilor, care vor obţine acces pe piaţa muncii din UE începând din 2014, ci tuturor rezidenţilor UE din ţară. Ultimul recensământ arată că 2,5 milioane de cetăţeni UE locuiesc în Marea Britanie, inclusiv 397.000 de cetăţeni irlandezi, adaugă publicaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia Iranului s-a contractat cu 10% după izbucnirea războiului
Economia iraniană s-a contractat cu 10,1% în primul trimestru al anului persan (perioada cuprinsă între lunile martie şi mai 2026) faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în contextul......
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
 Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare clasă
Italia se pregăteşte să interzică acoperirea feţei în şcoli şi să limiteze numărul de elevi străini din fiecare ...
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării crește, dar este tot mic
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele ...
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a pierdut 8,9 miliarde de lei din capitaizare săptămâna aceasta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,89 miliarde de lei la capitalizare (-1,29%), ...